El a precizat că la sediul Ministerului Finanţelor s-a întâlnit doar cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor.
După întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu sindicatele, şeful statului are programată o întâlnire cu patronatele.
Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional s-au întâlnit, miercuri, cu experţii Ministerului Finanţelor, dar la discuţii nu au participat preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc sau ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, potrivit ministerului.
"Reprezentanţii misiunii pentru Romania a Fondului Monetar se întâlnesc astăzi, 28 ianuarie a.c., conform agendei misiunii, cu experţi din ministerul finanţelor. Este o întâlnire de lucru obişnuită, în scopul evaluărilor anuale ale FMI asupra evoluţiei economice şi a perspectivelor pentru anul 2009. La întâlnire nu participă preşedintele României, dl. Traian Băsescu; primul ministru, dl. Emil Boc sau ministrul finanţelor, dl. Gheorghe Pogea", se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor transmis agenţiei MEDIAFAX.
Experţii FMI, conduşi de şeful delegaţiei, Jeffrey Franks, au ajuns miercuri, în jurul orei 13:00, la Ministerul Finanţelor Publice, unde era programată întâlnirea dintre premierul Emil Boc, ministrul Pogea şi partenerii sociali pentru o nouă discuţie pe tema bugetului pentru 2009.
Delegaţia FMI a sosit cu puţin înainte de preşedintele Traian Băsescu, care nu figura pe lista participanţilor la întâlnirea cu sindicatele şi patronatele.
Citeşte şi:
MFP: Băsescu, Boc şi Pogea n-au participat la întâlnirea dintre experţii FMI şi cei ai ministerului
Băsescu a sosit la Ministerul Finanţelor, unde au loc discuţii pe buget
Boc: Proiectul de buget va fi discutat joi
O misiune a FMI vizitează România
Boc: O eventuală decizie de îngheţare a salariilor poate fi luată doar după discuţii cu sindicatele
Liderii PDL şi PSD au convenit că nu pot lua în calcul îngheţarea salariilor bugetarilor
Băsescu: Am anunţat CE că "intenţionăm un împrumut" sub supravegherea FMI