„Prin strategia sa de extindere a activităţii către noi segmente de clienţi, Agricover Credit îşi va consolida şi mai mult poziţia pe piaţă, precum şi capacitatea de a deservi mai bine întreprinderile mici şi mijlocii care au acces redus la finanţare”, a spus Monika Beck, preşedintele consiliului de administraţie al EFSE.
Agricover Credit, instituţie financiară nebancară aparţinând grupului Agricover, colaborează cu EFSE din 2012.
„Colaborarea noastră constantă cu Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) ne permite să oferim mai multe credite fermierilor, să sprijinim investiţiile şi să aducem valoare în sectorul agricol românesc în ansamblul său”, a declarat Robert Rekkers, directorul general al Agricover Credit IFN.
Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a fost iniţiat de KfW Development Bank (KfW), cu sprijinul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ) şi al Comisiei Europene. Fondul are drept scop de a sprijini dezvoltarea economică în Albania, Armenia, Azerbaijan, Bielorusia, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Kosovo, Georgia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Ucraina şi Turcia.
Înfiinţată în 2008, Agricover Credit este singura instituţie financiară din România care oferă credite exclusiv fermierilor.