Agricultorii pierd 60% din producţia de cereale din cauza secetei: Fiecare zi în care nu avem apă măreşte procentul de calamitate

  • Fiecare zi fără apă măreşte procentul de calamitate şi riscăm să ajungem şi la 4 milioane de hectare distruse
  • Fermierii pierd 50-60% din producţie din cauza secetei
  • România irigă acum undeva la 21 de mii de hectare din aproape 3 milioane. Ministrul Agriculturii promite despăgubiri fermierilor, însă aceştia sunt îngrijoraţi pentru viitorul culturilor din toamnă
Urmărește
2247 afișări
Imaginea articolului Agricultorii pierd 60% din producţia de cereale din cauza secetei: Fiecare zi în care nu avem apă măreşte procentul de calamitate

Sursa foto: Profimedia

Astăzi, Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a promis despăgubiri pentru fermierii afectaţi de secetă. Câţi fermieri vor fi despăgubiţi şi cu ce sume încă nu se ştie.

Dan are în grijă peste 500 de hectare în care cultivă grâu, rapiţă, porumb şi floarea soarelui. Acesta nu şi-a trimis angajaţii în şomaj.

„Cheltuiala pe hectar se ridică între 3.000 şi 4.000 de lei pe hectar. Necazul este că, chiar dacă vom primi ceva despăgubiri de la Guvern, să achităm imputurile şi datoriile pe care le avem, nu ştim cu ce vom porni în toamnă dacă seceta va continua”, spune Dan Ilie, fermier.

„Avem datorii la furnizorii de imputuri pe care trebuie să le achităm. Avem investiţii făcute. Avem arenda pe care trebuie să o plătim la oameni”, adaugă fermierul.

„Fiecare zi în care nu avem apă, măreşte procentul de calamitate”, afirmă Nicolae Vasile, preşedintele Asociaţiilor Producătorilor Agricoli.

Agricultorii spun că, dacă seceta va continua, numărul hectarelor distruse va creşte. „Mai mult de 4 milioane de hectare. Procentul de daune, în clipa de faţă, o medie din punctul meu de vedere, depăşeşte 50-60%. România în momentul de faţă irigă undeva la 21 de mii de hectare din aproape 3 milioane”, mai declară preşedintele Asociaţiilor Producătorilor Agricoli.

Agricultura are o pondere anuală de circa 5% din PIB, adică aproximativ 50 miliarde de lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici