Radu Berceanu a spus că l-a demis din funcţie pe Nicolae Burada, însă este posibil ca ordinul de demitere a acestuia, semnat încă de joi, să nu fi ajuns încă în teritoriu.
Ministrul a precizat că măsura demiterii lui Burada a fost luată din cauza modului defectuos în care s-a acţionat pentru deszăpezire, în ultimele zile, pe drumurile naţionale care traversează judeţul Buzău, a numărului mic de utilaje folosite şi a cantităţii reduse de material antiderapant cu care s-a intervenit pe aceste tronsoane.
Zeci de drumuri judeţene şi aproape toate drumurile naţionale care traversează judeţul Buzău au fost închise, miercuri, odată cu căderea primei zăpezi din această iarnă. Sute de persoane au fost nevoite să aştepte în maşini chiar şi peste 24 de ore până când drumurile au fost curăţate şi au putut să plece din nou la drum. Printre cei care au avut de suferit s-au numărat femei însărcinate, copii şi bolnavi care ar fi trebuit să ajungă la spital pentru dializă ori pentru ingrijiri medicale. Nici ambulanţele şi pompierii nu au putut ajunge la solicitări, în unele cazuri autospecialele fiind şi ele înzăpezite.
Prefectul judeţului Buzău, Paul Beganu, a declarat, vineri, că a fost minţit şi dezinformat în legătură cu situaţia cauzată de viscol şi zăpadă pe drumurile judeţene şi naţionale, susţinând că va lua măsuri dure împotriva celor care l-au dezinformat şi nu şi-au făcut treaba.
Administratorul drumurilor naţionale nu şi-a făcut treaba, dar m-a informat şi greşit. Legătura avută cu reprezentantul care răspunde de drumurile naţionale din Buzău a scârţâit de la început. M-a informat că pune în lucru 52 de utilaje, cinci ale lor, restul în baza unui contract încheiat în 2008, valabil pe patru ani. Am constatat apoi că utilajele nu răspund nici ca număr şi nici ca performanţă. Ei s-au gândit poate că va fi o iarnă uşoară sau că nu va ninge deloc. Utialejele nu erau pregătite nici ca număr, nici ca viteză de reacţie, au fost utilaje neperformante, iar ce pot să-mi reproşez este că nu am verificat personal fiecare utilaj şi fiecare muncitor”, a declarat prefectul de Buzău.