Prima pagină » Economic » UPDATE:UMB Spedition,Pa&Co şi Euroconstruct vor relua lucrările la autostrada Moara Vlăsiei-Ploieşti

UPDATE:UMB Spedition,Pa&Co şi Euroconstruct vor relua lucrările la autostrada Moara Vlăsiei-Ploieşti

(adaugă informaţii comunicate de Compania de Drumuri, în paragrafele 7-8)
25 mai 2011, 14:29, Economic

Ministerul Transporturilor nu va mai rezilia contractul cu consorţiul românesc UMB Spedition-Pa&Co-Euroconstruct Trading ’98 pentru construcţia tronsonului de autostradă Moara Vlăsiei-Ploieşti, după ce asocierea a renunţat la creşterea costurilor cu 47%, a declarat ministrul de resort, Anca Boagiu.

„Cele două motive de reziliere au fost solicitarea creşterii valorii contractului cu 47% şi faptul că au părăsit şantierul în urmă cu 17 luni”, a afirmat Boagiu.

Ministerul Transporturilor a transmis o notificare consorţiului, solcitând rezolvarea problemelor până la 30 mai, în caz contrar urmând să fie reziliat contractul.

Boagiu a menţionat că prima firmă care a renunţat la suplimentarea costurilor de execuţie a fost UMB Spedition.

„Apoi şi ceilalţi parteneri din consorţiu au acceptat că nu vor mai cere niciun ban în plus şi vor termina la timp lucrările”, a adăugat ministrul Transporturilor, după un forum economic.

Astfel, termenul de finalizare a tronsonului a rămas neschimbat, 15 decembrie.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat, miercuri, că a semnat cu asocierea respectivă un act adiţional de soluţionare pe cale amiabilă a diferendului, prin care constructorii se obligă să nu ceară, în viitor, prelungiri de termene sau costuri suplimentare.

„Prin actul adiţional menţionat antreprenorul s-a angajat să finalizeze toate lucrările ce fac obiectul contractului semnat pentru proiectarea şi execuţia tronsonului Moara Vlăsiei-Ploieşti până la data de 15 decembrie 2011. Asocierea, precum şi fiecare dintre membrii săi, au renunţat la a solicita costuri suplimentare care ar fi mărit cu 47% valoarea contractului. Totodată, firmele menţionate au renunţat şi la dreptul de a solicita, ulterior semnării acestui act adiţional, la orice extensie de termen, costuri suplimentare, penalizări, daune, precum şi la orice altă pretenţie materială/financiară decurgând din Contract”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Până în prezent, CNADNR a efectuat plăţi către consorţiu de 671 milioane lei, inclusiv TVA, neexistând facturi restante. Stadiul fizic de realizare al sectorului de autostradă a fost realizat în proporţie de 93% de către UMB Spedition, 65% pe segmentul unde lucrează PA&CO şi 25% pe segmentul Euroconstruct.

Tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti are o lungime de 42,5 kilometri. Consorţiul a câştigat licitaţia pentru construirea segmentului de autostradă în 2006, iar valoarea iniţială a contractului a fost de 702,58 de milioane de lei, fără TVA. Ulterior, în 2009, valoarea lucrărilor a crescut cu 25%, la 883,7 milioane lei, fără TVA, contractul fiind finanţat de la bugetul de stat.

Firma UMB Spedition este deţinută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, firma Pa&Co International este controlată de Costel Căşuneanu, iar Euroconstruct Trading ’98 de Dan Besciu.