AIG a reluat discuţiile pentru vânzarea companiei "Alico"

American International Group (AIG) a reluat discuţiile pentru vânzarea companiei American Life Insurance Co ("Alico"), din care face parte şi societatea AIG Life România, către grupul american MetLife, tranzacţie evaluată la 15 miliarde de dolari, potrivit Financial Times (FT).

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului AIG a reluat discuţiile pentru vânzarea companiei "Alico"

AIG a reluat discuţiile pentru vânzarea companiei "Alico" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Negocierile ar putea totuşi să eşueze, ţinând cont că AIG şi MetLife au mai purtat discuţii privind vânzarea Alico în prima parte a acestui an şi nu s-au înţeles la preţ, potrivit unor surse apropiate celor două grupuri de asigurări.

Purtătorul de cuvânt al AIG, Christina Pretto, a refuzat să comenteze informaţiile, calificându-le drept "zvonuri şi speculaţii", în timp ce reprezentanţii MetLife au refuzat să facă orice comentariu.

AIG încearcă să vândă active pentru a strânge fondurile necesare rambursării datoriilor masive către guvernul Statelor Unite, care deţine în prezent aproape 80% din acţiunile grupului.

Potrivit FT, AIG a întrerupt negocierile pentru vânzarea Alico în luna martie, după ce a încasat cea mai recentă tranşă din ajutoarele de stat care au totalizat, din 2008 până în prezent, aproape 180 miliarde de dolari.

Printre corporaţiile interesate de preluarea Alico s-au numărat, în prima parte a anului, grupul francez AXA, compania britanică Prudential şi fondul de investiţii China Investment Corp, controlat de guvernul chinez.

Niciunul dintre aceste grupuri nu şi-a mai manifestat interesul pentru Alico după întreruperea discuţiilor, singurul ofertant rămas în cursă fiind MetLife, potrivit surselor citate.

AIG a dezvăluit, în luna iunie, un program de divizare a Alico prin înfiinţarea unei noi divizii controlată parţial de Rezerva Federală a statului New York, care ar fi urmat să preia o participaţie în valoare de nouă miliarde de dolari.

În timp ce această operaţiune ar putea preceda o ofertă publică iniţială a Alico care ar urma să aibă loc anul viitor, o vânzare totală către un investitori privat ar asigura o rambursare mai rapidă a ajutoarelor de stat.

Alico este prezentă în 55 de ţări, însă derulează peste jumătate din afaceri în Japonia.

AIG Life România a consemnat anul trecut un profit brut de 62 milioane de lei, nivel dublu faţă de 2007, iar veniturile din prime subscrise s-au situat în 2008 la 286 milioane lei, cu 30% mai mari comparativ cu anul precedent. Compania anticipează o creştere mai temperată pentru 2009. AIG Life România controlează şi un fond de pensii administrat privat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici