- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (31.05.2022, 13:16)
- Cosmin Pirv
Ajutor de stat pentru Complexul Energetic Oltenia. Legea a fost adoptată
Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru restructurarea Complexul Energetic Oltenia a fost adoptată marţi, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Urmărește
299 afișări
Ajutor de stat pentru Complexului Energetic Oltenia. Legea a fost adoptată
„Le mulţumesc colegilor deputaţi că au votat această lege importantă pentru siguranţa sistemului energetic românesc. Legea vizează aprobarea acordării unui ajutor de restructurare în favoarea Societăţii ,,Complexul Energetic Oltenia” — S.A., astfel cum a fost autorizat prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2022) 553 final din 26 ianuarie 2022”, a transmis ministrul Energiei.
Conform acestuia, se autorizează astfel Ministerul Finanţelor să garanteze, pe o perioadă de 9 ani, în numele şi contul statului, la solicitarea societăţii, unul sau mai multe împrumuturi contractate, în limita sumei de 195,8 milioane euro, cu titlu de ajutor de stat.
Ministrul Energiei susţine că garanţia de stat va acoperi în procent de 100% valoarea împrumutului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
„Totodată, prin actul normativ se aprobă participarea statului prin Ministerul Energiei la majorarea capitalului social al societăţii prin aportul în numerar, cu suma reprezentând echivalentul în lei a 180 milioane euro, iar acţiunile emise de societate în schimbul aportului în numerar la majorarea capitalului social, revin statului român şi sunt administrate de Ministerul Energiei care exercită calitatea de acţionar în numele statului”, mai arată Virgil Popescu.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump