Ajutorul american pentru guvernul somalez nu depăşeşte 10 milioane de dolari
Ajutorul, care include arme, muniţie şi pregătire militară, a parvenit guvernului federal de tranziţie somalez, prin intermediul unităţilor ugandeze şi burundeze din forţa de pace africană AMISOM, a precizat sursa citată.
"Este vorba de arme de calibru mic şi cantităţi limiate de muniţie, nu despre piese de artilerie, vehicule blindate sau tancuri", a precizat oficialul american, sub protecţia anominatului, adăugând că ajutorul american "este cu certitudine inferior sumei de 10 milioane de dolari".
Statele Unite susţin de mult timp guvernul de tranziţie, însă ajutorul militar a fost sporit după lansarea, la 7 mai, a unei ofensive violente a islamiştilor extremişti, a spus el.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a anunţat joi că SUA furnizează guvernului somalez arme şi muniţie, în vederea combaterii acestei ofensive, şi a acuzat Eritreea că îi susţine financiar pe islamiştii radicali.
Preşedintele somalez a declarat luni stare de urgenţă, ca urmare a intensificării atacurilor insurgenţilor, care pun în pericol stabilitatea guvernului.