Tranzacţia va face din Roark Capital unul dintre cei mai mari operatori de restaurante din lume. Acesta controlează Inspire Brands, proprietarul unor lanţuri de restaurante, printre care Jimmy John’s, Arby’s, Baskin-Robbins şi Buffalo Wild Wings.
Subway are aproximativ 37.000 de restaurante în peste 100 de ţări. în România compania are aproximativ 40 de restaurante. Cele mai multe în Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Sibiu.
Deţinută de familiile fondatoare de la deschiderea primului său punct de vânzare în 1965, Subway s-a confruntat în ultimii ani cu o concurenţă acerbă ce a determinat compania să îşi modernizeze meniurile şi să crească cheltuielile de marketing în 2021.
Eforturi par să dea roade, deoarece vânzările Subway în magazine din America de Nord au crescut cu 9,3% în prima jumătate a anului 2023. Şi în România vânzările au crescut în perioada pandemiei şi cea imediat următoare.
Subway a anunţat în februarie că analizează o posibilă vânzare, atrăgând interesul unor firme de capital privat.
Lanţul de restaurante spera atunci să obţină o sumă de peste 10 miliarde de dolari, datorită mărcii sale puternice şi afacerilor sale internaţionale. Dar fondurile interesate au oferit mai puţin.