Prima pagină » Economic » Vânzările Lego au crescut semnificativ în recesiune

Vânzările Lego au crescut semnificativ în recesiune

Vânzările producătorului de jucării Lego au crescut semnificativ în recesiune ajungând la 546 milioane de euro în prima jumătate a anului 2009, pe fondul creşterii nevoii de produse care sugerează longevitatea, informează The Independent.
19 aug. 2009, 11:43, Economic

Producătorul de jucării Lego a anunţat că vânzările la produsele pentru copii au crescut în perioada recesiunii, atingând un vârf de vânzări.

Grupul Lego a raportat o creştere cu două treimi a profitului brut, ajungând la 115 milioane de euro, determinată de o creştere cu 20 la sută a vânzărilor în Marea Britanie. Volumul total de vânzări a ajuns la 546 de milioane de euro în prima jumătate a lui 2009.

De asemenea, retailerii de jocuri şi producătorii altor jucării tradiţionale (precum Barbie şi Transformers) au anunţat o renaştere a vânzărilor, în perioada recesiunii.

Atributul care justifică cererea acestor jucării tradiţionale este "longevitatea", potrivit lui Marko Ilincic, directorul Lego din Marea Britanie. "Părinţii cheltuie mulţi bani pe jucării din plastic importate, cu funcţii limitate. Dar produsele Lego permit reconstruiri succesive şi reconfigurări prin adăugarea altor piese şi acest fapt le conferă longevitate".

Brandul Lego s-a născut în Danemarca în 1932 când Ole Kirk Christiansen, un tâmplar din Billund, a început să fabrice jucării de lemn în atelierul său. Numele Lego este derivat din cuvintele din limba daneză "leg godt", sintagmă ce înseamnă joacă bună.

Lego

În prezent, produsele Lego sunt comercializate în peste 130 de ţări, iar compania produce în medie 17.5 miliarde de cărămizi de jucărie anual.

Lego a cunoscut un declin al vânzărilor în 2004, când a înregistrat un deficit record de aproape 167 milioane de euro.

"În 2004 eram pe punctul de a intra în faliment şi asta pentru că nu ne-am concentrat pe liniile noastre principale de business", a explicat Marko Ilincic. În acea perioadă, grupul Lego şi-a extins activitatea, dezvoltând noi linii de business, cum ar fi producţia de ceasuri, parcuri tematice şi articole vestimentare.