Alitalia, anchetată pentru "fraude comerciale" din cauza contractului cu Carpatair

Procurorii italieni suspectează compania aeriană Alitalia de "fraude comerciale" din cauza contractului încheiat cu Carpatair, în urma incidentului produs pe un aeroport din Roma, informează ziarul La Repubblica, în ediţia online.

Urmărește
549 afișări
Imaginea articolului Alitalia, anchetată pentru "fraude comerciale" din cauza contractului cu Carpatair

Alitalia, anchetată pentru "fraude comerciale" din cauza contractului cu Carpatair (Imagine: www.carpatair.com)

Procurorul din oraşul Civitavecchia, Gianfranco Amendola, a iniţiat miercuri o anchetă pentru "fraude comerciale" împotriva companiei Alitalia.

Potrivit La Repubblica, Alitalia este acuzată de comercializarea biletelor de avion pentru curse pe care ar fi urmat să le efectueze, deşi acestea erau operate de compania Carpatair.

În replică, Alitalia a reiterat că a "respectat în totalitate directivele privind comercializarea biletelor" şi normele de siguranţă aeriană.

Marţi, Procurorul Gianfranco Amendola a anunţat că cei doi piloţi români ai avionului Carpatair care a ieşit de pe pistă la Roma sunt cercetaţi pentru producere de leziuni din culpă.

Trei persoane au fost rănite după ce un avion cu 50 de persoane la bord aparţinând companiei Carpatair, care efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă, pe Aeroportul Fiumicino din Roma.

Pe 8 ianuarie, un deputat italian ceruse efectuarea unei anchete privind decizia companiei aeriene Alitalia de a încredinţa Carpatair numeroase zboruri pe rute interne, în Italia, şi pe rute externe, pe fondul nemulţumirii sindicatelor piloţilor şi însoţitorilor de bord italieni. Conform Institutului italian de statistică (ISTAT), ponderea de utilizare de către cetăţenii italieni a serviciilor companiilor aeriene autohtone a scăzut în intervalul 2007 - 2011 cu 16%, de la 56 la 40%. Practic, mai puţin de jumătate dintre pasagerii care trec prin aeroporturile italiene utilizează servicii ale companiilor aeriene din Peninsulă. Pe fondul nemulţumirilor, Alitalia confirma că a semnat în septembrie 2011 un acord de tip "code sharing" ("utilizare în comun a codurilor zborurilor") cu Carpatair. Alitalia preciza că acordul a fost aprobat de Autoritatea aeronautică italiană (ENAC), iar Carpatair avea toate certificatele de siguranţă.

Tot în ianuarie, preşedintele Asociaţiei naţionale italiene a piloţilor comerciali (ANPAC), Giovanni Galiotto, exprima nemulţumirea faţă de hotărârea Alitalia de a încredinţa unele zboruri companiei Carpatair, explicând că mii de angajaţi au fost disponibilizaţi, inclusiv 550 din cadrul Alitalia. Pe fondul scandalului, ziarul Corriere della Sera scria că piloţii şi sindicaliştii erau preocupaţi de siguranţa zborurilor operate de Carpatair, notând că au fost înregistrate numeroase incidente cu avioanele companiei din România. Ultimul incident avusese loc, potrivit Corriere della Sera, pe 7 ianuarie, când zborul AZ1666, pe ruta Pisa - Roma, operat de Carpatair în numele Alitalia, fusese întârziat din cauza unei defecţiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici