Almunia: Acordul cu UE şi FMI privind România ar putea fi anunţat în această săptămână

Comisarul european pentru Afaceri Economice şi Monetare, Joaquin Almunia, a declarat, duminică, la Brussels Forum, că acordul cu UE şi FMI care priveşte România ar putea fi anunţat în cursul acestei săptămâni.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Almunia: Acordul cu UE şi FMI privind România ar putea fi anunţat în această săptămână

Almunia: Acordul cu UE şi FMI privind România ar putea fi anunţat în această săptămână (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Joaquin Almunia a făcut aceste declaraţii într-un discurs rostit duminică, la Brussels Forum, o conferinţă organizată de German Marshall Fund.

"Modificarea acordului cu UE şi FMI privind Letonia ar putea fi anunţată în următoarele zile iar acordul cu România ar putea fi făcut public săptămâna viitoare, a spus Almunia duminică", potrivit unui comunicat GMF remis MEDIAFAX.

Almunia a spus de asemenea că nu poate fi exclusă necesitatea unor pachete de stimulente comune pentru a ajuta ţări precum Spania şi Irlanda.

"Dat fiind prezentul incert, nimeni nu poate exclude faptul că vor fi necesare în viitor şi alte decizii", a comentat Almunia, potrivit sursei citate.

De asemenea, Almunia a apreciat că şi alte state din afara zonei euro ar putea avea nevoie de acorduri comune FMI-UE, se arată în comunicat.

Almunia a participat la o dezbatere alături de Axel Weber, preşidentele Deutsche Bundesbank şi Bob Bennett, senator republican al SUA.

O comisie de evaluare formată din experţi FMI şi CE se află în România într-o misiune care se va încheia la 25 martie. România urmează să contracteze un împrumut de circa 19 miliarde de euro de la FMI, CE şi o serie de instituţii financiare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici