Amânarea ratelor: Băncile au soluţionat până acum 175.000 de cereri
- Băncile din România au soluţionat 175.000 de solicitări privind amânarea ratelor
- În total, băncile au primit aproximativ 270.000 de solicitări de la clienţi
Amânarea ratelor: Băncile au soluţionat până acum 175.000 de cereri
Băncile din România au soluţionat 175.000 de solicitări, 65% din cele aproximativ 270.000 de solicitări primite de la clienţii persoane fizice şi juridice pentru suspendarea obligaţiilor de plată lunare din contractele de credit încheiate cu acestea, informează Asociaţia Română a Băncilor.
Solicitările de suspendare la plata creditelor s-au efectuat atât în baza măsurilor proactive adoptate de bănci pentru a sprijini clienţii afectaţi de pandemia COVID-19, cât şi în baza prevederilor OUG 37/2020. Până în prezent, aproximativ 260.000 clienţi persoane fizice şi până în 10.000 de companii au depus solicitări de suspendare a plăţii ratelor, ceea ce reprezintă 17% dintre creditele acordate persoanelor fizice şi sub 10% din totalul creditelor accesate de persoanele juridice.
Solicitările de suspendare la plata creditelor pot fi transmise în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor OUG 37/2020, termenul limită de transmitere a solicitărilor fiind la jumătatea lunii mai. În cazul în care banca a aprobat solicitarea debitorului, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data comunicării de către client a solicitării de suspendare către bancă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
După un an şi două luni, marinarul român răpit de rebelii Houthi în Yemen a fost eliberat
-
Kelemen Hunor dezvăluie cum a ajuns Crin Antonescu pe lista scurtă pentru prezidenţiale
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
„Considerăm că măsurile de amânare la plată trebuie să se aplice doar debitorilor care înregistrează dificultăţi financiare ca urmare a pandemiei COVID-19, astfel încât aplicarea acestora să nu conducă la afectarea lichidităţii şi solvabilităţii sistemului bancar. Constituirea de provizioane şi pierderile băncilor vor avea un impact negativ asupra capitalurilor proprii ale instituţiilor de credit, reducând astfel capacitatea acestora de a continua să-şi sprijine clienţii aflaţi în dificultate reală în următorii ani, în cazul unei recesiuni prelungite”, arată documentul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO