- Home
- Economic
- SAN FRANCISCO, (10.05.2013, 12:41)
- Vlad Popescu
Amazon pregăteşte un smartphone cu ecran 3D: Imaginile redate de telefon vor părea că plutesc deasupra ecranului
Amazon.com, cel mai mare retailer online la nivel mondial, se pregăteşte să se extindă în zona producţiei de gadget-uri dincolo de e-readere şi tablete prin dezvoltarea unei game largi de electronice de consum, printre care şi un smartphone cu ecran 3D.
![Imaginea articolului Amazon pregăteşte un smartphone cu ecran 3D: Imaginile redate de telefon vor părea că plutesc deasupra ecranului](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/10869412/1/amazon-2-afp.jpg?width=560)
Amazon pregăteşte un smartphone cu ecran 3D (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Printre produsele pregătite de Amazon se numără două smartphone-uri şi un dispozitiv pentru redarea de conţinut audio de pe internet, au declarat pentru WSJ surse apropiate companiei.
Unul dintre smartphone-urile dezvoltate va avea specificaţii de top şi va putea reda imagini tri-dimensionale fără ochelari speciali, au afirmat sursele citate.
Utilizând tehnologie care urmăreşte reacţiile retinei, imaginile redate de telefon vor părea că plutesc deasupra ecranului, tri-dimensionale din orice unghi. Navigarea prin meniuri şi conţinut va putea fi efectuată prin mişcarea ochilor, au continuat persoanele citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Anterior, în presă au apărut informaţii privind intenţia Amazon de a dezvolta un smartphone şi un dispozitiv TV pentru vizionarea de filme şi conţinut de televiziune de pe internet.
Sursele citate vineri de WSJ susţin însă că cele două produse fac parte dintr-un proiect mai ambiţios al Amazon, care intenţionează să lanseze patru gadget-uri dezvoltate în laboratorul companiei din California.
Compania speră să înceapă lansarea noilor dispozitive în următoarele luni, însă sursele au avertizat că proiectele ar putea eşua din raţiuni financiare sau de performanţă.
Contactat de WSJ, un reprezentant al Amazon a refuzat să comenteze informaţiile.
Amazon a reuşit să se impună pe piaţa electronicelor de consum prin gama de e-readere Kindle şi a devenit în ultimul an unul dintre principalii producători de tablete Android.
Compania nu este prezentă pe piaţa smartphone-urilor, unde Samsung Electronics şi Apple generează cumulat peste 60% din vânzări, în timp ce alţi concurenţi au cote mai mici de 10%.
Amazon speră să se impună pe piaţa telefoanelor "inteligente" prin ecranul 3D, o noutate în domeniu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/acc-1739989184.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/screenshot-2025-02-19-181831-1739981932.png?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=10869412&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe