Ambasadorul Olandei: România trebuie să profite de potenţialul agriculturii, dar e nevoie de strategie şi legi clare

România are un potenţial "uriaş" de dezvoltare prin agricultură, însă domeniul are nevoie de tehnologii noi, infrastructură, educaţie, precum şi de o strategie clară, cu investiţii şi o reformare a sistemului legislativ, cu clarificarea titlurilor de proprietate, apreciază ambasadorul Olandei.

Urmărește
380 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul Olandei: România trebuie să profite de potenţialul agriculturii, dar e nevoie de strategie şi legi clare

Johannes Hendrik Mattheus Van Bonzel (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)

"Agricultura este una dintre oportunităţile României, dar agricultura înseamnă tehnologie înaltă, educaţie, tehnologii noi, infrastructură, avem nevoie de sisteme de stocare şi de a transporta bunurile de la ferme la piaţă. S-a demonstrat că există potenţial în România, dar pentru a beneficia, pentru a realiza acest potenţial este nevoie de o strategie clară, de investiţii, este nevoie să vă reformaţi sistemul legislativ. Aş menţiona numai sistemul cadastral, este esenţial pentru fermieri să aibă o imagine clară asupra proprietăţii, terenurilor, să aibă actele de proprietate clare pentru că altfel nu pot obţine credite de la bănci, spre exemplu", a declarat miercuri ambasadorul Olandei în România, Johannes Hendrik Mattheus Van Bonzel, la Forbes CEE Forum.

El a arătat că un alt aspect important pentru îmbunătăţirea competitivităţii României îl reprezintă utilizarea fondurilor Uniunii Europene, recomandând cheltuirea banilor alocaţi pentru dezvoltare, pentru construirea unei autostrăzi care să lege Ungaria de România.

"Dacă România nu cheltuieşte jumătate din suma alocată, oamenii din ţara mea (Olanda – n.r.), de exemplu, se vor întreba de ce să se mai aloce fonduri pentru România pentru că, aparent, nu are nevoie de ele, pentru că nu le-a folosit. Fondurile neutilizate de România ar putea fi folosite în altă parte. Noi, ca Uniune Europeană, am decis ca aceşti bani să meargă în România, datorită dezvoltării uriaşe pe care o putem vedea aici, de exemplu creând autostrăzi din Ungaria în România, ar avea un avânt economic uriaş, dar dacă nu se construieşte, evident consecinţele sunt de creştere economică scăzută, contribuţii fiscale mai mici şi contribuabili întrebându-se de ce nu se face nimic cu banii puşi deoparte", a spus Van Bonzel.

Ambasadorul a precizat că şi în cazul construcţiei de autostrăzi sunt necesare un sistem al cadastrului şi unul de achiziţii publice care să funcţioneaze bine, iar autorităţile trebuie să se asigure că proprietarul terenului expropriat primeşte o compensaţie adecvată şi nu mai mult şi că toate sistemele funcţionează.

El a făcut referire şi la reformele fiscale necesare în România, punctând că economia subterană repezintă între 30% şi 50%, potrivit diferitelor estimări, pierzându-se astfel câteva miliarde prin neplata impozitelor, bani care ar putea fi utilizaţi în sănătate sau educaţie.

"Am văzut că în România 30%-40%, unii zic chiar 50%, economia nu este înregistrată, deci am putea să ne imaginăm câte miliarde se pierd prin neplata impozitelor şi vedem că sistemul de sănătate, de învăţământ nu primesc ceea ce le trebuie pentru a ţine pasul cu cerinţele tehnologice, ale cetăţenilor. Acestea sunt condiţii de care mediul competitiv trebuie să ţină cont, prin urmare reforma fiscală este una crucială", a adăugat ambasadorul.

El a mai atras atenţia că, pentru sporirea competitivităţii, legile trebuie să fie clare, sistemul de justiţie să funcţioneze bine şi să nu existe corupţie.

Totodată, a recomandat oamenilor de afaceri să aibă un dialog deschis cu autorităţile, întrucât ei reprezintă motorul economiei, plătesc impozite, iar după ce le plătesc au dreptul să ceară politicienilor să facă ceea ce trebuie, astfel încât mediu de afaceri să poată crea locuri de muncă, produse şi să contribuie la dezvoltarea economică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici