AmCham: Garanţiile suplimentare limitează accesul firmelor la eşalonarea datoriilor către ANAF

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) sprijină iniţiativa Executivului de a eşalona plata datoriilor contribuabililor către ANAF, dar consideră că nivelul garanţiilor suplimentare solicitate este destul de ridicat şi limitează accesul societăţilor la această procedură.

Urmărește
2 afișări

"Iniţiativa Guvernului de a sprijini firmele aflate în dificultate dar cu perspective de dezvoltare economică este una lăudabilă, însă nivelul garanţiilor suplimentare cerute, care poate atinge un procentaj de la 10% până la 40% din sumele eşalonate la plată, este unul destul de ridicat. Practic, dacă ar avea aceste resurse, firmele nu ar mai opta pentru o eşalonare a datoriilor, iar cele care au reală nevoie nu vor avea de unde să prezinte astfel de garanţii, deci nu vor putea beneficia de facilitate", a declarat, miercuri, într-un comunicat, vicepreşedintele AmCham România, Ionuţ Simion.

OUG 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată a fost publicată în Monitorul Oficial în a doua parte a lunii martie.

Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, OUG 29/2011 urmăreşte acordarea unor înlesniri, sub forma esalonării la plată, pentru obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), cu excepţia celor care sunt stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare ANAF.

"O astfel de măsură se doreşte a fi un sprijin pentru contribuabili persoane fizice şi persoane juridice, în vederea depăşirii dificultăţilor conjuncturale care au generat incapacitatea temporară de plată, prevenindu-se, pe această bază, producerea unor eventuale efecte economice şi sociale negative. Eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale restante se acordă pe o perioadă de maxim 5 ani pentru toţi contribuabilii, de drept public sau privat, indiferent de modul de organizare al acestora, atâta timp cât nu au intervenit incidente în ce priveşte funcţionarea normală a acestora", se mai spune în notă.

Prin grupul de lucru pe fiscalitate, AmCham România apreciază că mecanismul şi nivelul de garantare prevăzute în OUG 29/2011 limitează considerabil numărul companiilor care pot recurge la acest mecanism de eşalonare, periclitând în mod serios scopul emiterii acestui act normativ, şi anume sprijinirea mediului de afaceri şi susţinerea firmelor aflate în dificultate datorită crizei economice.

Potrivit comunicatului, AmCham Romania încurajează extinderea procedurii şi la celelalte tipuri de creanţe fiscale, altele decât cele administrate de ANAF, cum ar fi creanţe administrate de bugetele locale, de Administraţia Fondului pentru Mediu, etc.

"Necesitatea unei astfel de proceduri a fost resimţită de către mediul de afaceri de multă vreme, în special în contextul existenţei unor practici similare în multe alte ţări europene", se mai spune în comunicat.

AmCham România este una dintre cele mai importante organizaţii profesionale de afaceri şi reprezintă 300 de membri - companii americane, internaţionale şi locale, cu investiţii totale de peste 10 miliarde de dolari şi mai mult de 150.000 de locuri de muncă create.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici