Amenzile pentru unităţile turistice neclasificate sau cu certificări expirate cresc de până la 4 ori
Valoarea amenzii pentru funcţionarea structurilor de primire turistică neclasificate a crescut de la 10.000 lei -20.000 lei până în prezent la 40.000 -50.000 lei, iar sancţiunea pentru unităţile cu certificări expirate s-a dublat, după ce Guvernul a aprobat o hotărâre privind certificarea în turism.

Amenzile pentru unităţile turistice neclasificate sau cu certificări expirate cresc de până la 4 ori (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
La propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Executivul a aprobat, miercuri, o hotărâre pentru modificarea unui act similar din 2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism.
"În scopul îmbunătăţirii modalităţii de aplicare a prevederilor hotărârii sus-menţionate, se introduc clarificări ale unor termeni şi disjungerii unor fapte pentru stabilirea competenţei de sancţionare a acestora. De asemenea, prin prevederile avute în vedere la modificare s-a dorit continuarea eforturilor de eliminare a desfăşurării activităţilor turistice «la negru», făcându-se precizări explicite asupra unor obligaţii care incumbă operatorilor economici din domeniul turismului", se arată într-un comunicat al MDRT.
Totodată, noile prevederi vizează corelarea cuantumului amenzilor cu gradul de pericol social al faptei contravenţionale, prin introducerea unor noi sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor instituite în sarcina operatorilor economici din turism, potrivit sursei citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina: multe negocieri, puţine rezultate
-
Elena Lasconi: Aş susţine-o pe Maia Sandu la prezidenţiale dacă ar exista consens politic
-
POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”
Astfel, desfăşurarea activităţii în structuri de primire turistică neclasificate va fi sancţionată contravenţional cu amendă între 40.000 lei şi 50.000 lei, iar activitatea în unităţi cu certificate de clasificare expirate va fi sancţionată contravenţional cu amendă între 20.000 lei şi 40.000 lei, faţă de amenda cuprinsă între 10.000 lei şi 20.000 lei aplicată până în prezent, pentru ambele situaţii.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

