Prima pagină » Economic » ANAF dispune un control la DGI în cazul Nordis

ANAF dispune un control la DGI în cazul Nordis

ANAF a dispus un control al DGI. Instituţia precizează că nu există sesizări privind funcţionarii vizaţi şi că va continua colaborarea cu organele judiciare.
ANAF dispune un control la DGI în cazul Nordis
Iulia Kelt
05 feb. 2025, 16:24, Economic

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat declanşarea unui control al Direcţiei Generale de Integritate (DGI), ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, referitoare la cazul Nordis. Conform comunicatului emis de instituţie, verificările sunt în desfăşurare.

ANAF precizează că nu au fost înregistrate sesizări referitoare la comportamentul profesional al funcţionarilor menţionaţi. De asemenea, subliniază că Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a sprijinit activitatea DIICOT şi că, până în prezent, instituţia nu a intrat în posesia unor documente care să indice vreo infracţiune comisă de cei patru inspectori DGAF.

În ceea ce priveşte audienţele acordate de conducerea ANAF, în 2024 au fost înregistrate 57 de solicitări. Instituţia aminteşte că primirea în audienţă este un drept al fiecărui cetăţean şi trebuie respectat.

ANAF menţionează că va continua să colaboreze cu organele judiciare.