ANAF: Tot mai multe firme nu-şi plătesc datoriile către stat, intră în insolvenţă sau devin inactive

Publicat: 11 10. 2012, 11:48
Actualizat: 29 03. 2020, 23:53

„Din cauza gradului ridicat de îndatorare al firmelor fiscul este foarte vulnerabil şi scoate cu greu banii de la firme. Atunci când se execută bunurile acestora, toate sechestrele stau şi-şi pierd din valoare pentru că nu există apetit de cumpărare pe piaţă”, a afirmat Constantin la o conferinţă pe teme economice organizată la BNR.

El a arătat că ANAF începe să treacă de la profilul economic pe care ar trebui să îl aibă la profilul juridic, angajând în ultima perioadă tot mai mulţi jurişti pentru a reprezenta instituţia în litigii cu firme.

Constantin a spus că ANAF se confruntă şi cu multe intrări în insolvenţă, prin care firmele se protejează faţă de fisc şi creditori, şi cu o tendinţă de „abandonare” a societăţilor comerciale, prin intrarea în inactivitate.

În plus, el a arătat că „circuitele evazioniste” reuşesc să se replieze tot mai rapid, creând astfel dificultăţi instituţiei de a recupera datoriile.

Prin programul de reformare a instituţiei, programat pentru următorii patru ani, ANAF vizează să atingă un grad de conformare al contribuabililor de 92%, de la circa 80% în prezent, potrivit reprezentantului Agenţiei.

În ţările dezvoltate indicatorul se situează la 94% din populaţie.

„Atunci când 94% din cetăţeni se conformează voluntar (la plăţile către fisc, n.r.) doar 6% au probleme. La noi procentajul de 20% de contribuabili cu probleme implică o muncă anevoiască pentru ANAF, ceea ce poate determnina blocaje în activ noastră”, a mai spus Constantin.