- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (07.09.2021, 21:49)
- Eduard Ivanovici
Analist: Septembrie va stabili un nou record pe bursă
Tom Lee, unul dintre cei mai cunoscuţi strategi de pe Wall Street, prezice o perioadă profitabilă pentru investitori în septembrie, relatează CNBC.
Urmărește
957 afișări
Analist: Septembrie va stabili un nou record pe bursă
Conform strategului, S&P 500 va creşte luna aceasta cu 100 de puncte, însă avântul indicelui are o dată de expirare.
„Am putea remarca un raliu cu adevărat puternic în septembrie. Pentru o bună parte din 2021, nu am crezut că a existat vreo fereastră în care să încapă vreo corecţie de 10%. Acum, considerăm că acea fereastră marcată de declin ar putea veni în luna octombrie”, a spus Tom Lee, cofondator al companiei de cercetare Fundstrat Global Advisors.
Lee atribuie vulnerabilitatea unui cumul de riscuri fiscale şi monetare, la care se adaugă incertitudinile cu privire la pandemie şi sezonul gripal.
„Ne apropiem tot mai mult de reducerea măsurilor aplicate în pandemie. Atunci, retorica plafonului de datorie va reveni în spaţiul public şi, dacă vor exista temeri cu privire la plafonul datoriei, piaţa obligaţiunilor se va panica.”
De obicei, dacă piaţa bondurilor trece printr-o perioadă grea, efectele sunt observate şi în acţiuni. Însă între timp, Lee sugerează că ar putea efectua o serie de achiziţii.
El susţine că nesiguranţa oferită de cazurile cu varianta Delta şi impactul economic al coronavirusului vor determina Rezerva Federală (banca centrală americană) să prelungească măsurile actuale. Potrivit lui Lee, mişcarea reprezintă o reţetă perfectă pentru noi maxime istorice în pieţe.
Anterior, Julian Emanuel, analist în cadrul furnizorului de date BTIG, a afirmat că luna septembrie ar putea înregistra o scădere de 10%-20% pe indicele de referinţă S&P 500.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
astăzi, 12:05
Nu putem avea un preşedinte care se crede Mesia - Bogdan Ivan la Congresul PSD