Analiştii financiari anticipează o depreciere a leului în 2018. Inflaţia şi dobânzile vor creşte
Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a urcat ucat foarte uşor în noiembrie, cu 0,7 puncte, după cinci luni consecutive de scădere, ajungând la valoarea de 44,1 puncte, analiştii financiari anticipând o depreciere a leului în următoarele luni.
Analiştii financiari anticipează o depreciere a leului în 2018. Inflaţia şi dobânzile vor creşte
Evoluţia indicelui este urmarea creşterilor ambelor componente ale indicatorului: indicatorul condiţiilor curente a fost de 59,7 puncte, valoare în creştere cu 0,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 0,8 puncte până la valoarea de 36,3.
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, este de remarcat că peste 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6891 (în creştere cu 470 pips faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4,7329 (valoare în creştere cu 512 pips faţă de cea înregistrată în luna anterioară).
Rată anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2018/decembrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 3,38% (valoare mai mare cu 0,62 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior). De asemenea, toţi participanţii anticipează o majorare a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Germania ar fi dispusă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina: „Suntem cel mai mare partener NATO din Europa”
-
Şeful gigantului grup austriac de construcţii Strabag, prezent şi în România, „a murit brusc şi neaşteptat” la vârsta de 44 de ani
-
Gigantul francez al produselor de lux LVMH a redevenit cea mai valoroasă companiei din Europa după ce a depăşit Novo Nordisk
Sunt de remarcat (consistente cu anticipaţiile de majorare a ratei inflaţiei) anticipaţiile de majoare a ratelor de dobânda la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni) cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 100%, şi respectiv 98% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie. Astfel rată medie a ROBOR cu scadenţă de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,25% (valoare în creştere cu 0,62 puncte procentuale faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), iar yield-ul la obligaţiunile suverane denominate în lei cu scadenţă de 5 ani este de 4,74% (valoare în creştere cu 0,70 puncte procentuale faţă de exerciţiul anterior).
Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentă un indicator care cuantifică anticipaţiile analiştilor finaniari cu privire la activitatea economică în România pentru un an.
Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente - referitoare la mediul de afaceri şi piaţă muncii, precum şi anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţă muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.
CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţînători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (UŞA). În prezent, CFA România are peste 215 de membri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 20:46
-
astăzi, 20:35