Analiştii internaţionali estimează creşterea deficitului de cont curent
Analiştii internaţionali menţin estimările privind creşterea economică şi inflaţia din România, dar prognozează valori mai ridicate pentru deficitul de cont curent şi pentru cel comercial, potrivit celui mai recent raport al Consensus Economics.
Organizaţia grupează, în raportul menţionat, estimările macroeconomice ale 12 bănci şi instituţii internaţionale - Global Insight, DIW Berlin, EFG Eurobank, ING Financial Markets, UniCredit MIB, Economist Intelligence Unit (EIU), ABN Amro România, Kopint-Traki, Deutsche Bank, Goldman Sachs, Raiffeisen Zentralbank şi UBS.
Estimările privind PIB şi inflaţia aferente acestui an se menţin la nivelul anunţat în urmă cu o lună, la 6,3% şi, respectiv, 4,3%.
Pentru anul viitor, prognozele prezentate de Consensus indică încetinirea majorării PIB la 5,7% şi o creştere medie a preţurilor de 4,4%.
Valoarea deficitului de cont curent ar urma să ajungă în acest an la 18,9 miliarde de dolari, estimările anterioare indicând un nivel de 17,7 miliarde de dolari. Penru 2008, analiştii internaţionali anticipează adâncirea deficitului la 21,1 miliarde de dolari.
Balanţa comercială ar urma să înregistreze în acest an un deficit de 21,2 miliarde de dolari, în urcare faţă de nivelul prognozat anterior, de 20,7 miliarde de dolari.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO