Analiştii prevestesc dobânzi mai mari şi întărirea leului din cauza ameninţării inflaţiei
Confruntată cu perspectiva unei noi ratări a ţintei de inflaţie, BNR a început să lupte cu scumpirile prin intervenţii indirecte pe piaţa valutară care susţin întărirea leului în raport cu euro şi astfel poate fi temperată presiunea asupra preţurilor mărfurilor din import, apreciază analiştii băncilor.
Analiştii prevestesc dobânzi mai mari şi întărirea leului din cauza ameninţării inflaţiei (Imagine: Doru Nica/Mediafax Foto)
Creşterile de preţuri înregistrate de la începutul anului şi riscul unor scumpiri suplimentare ar putea antrena reacţii din partea BNR atât prin majorarea treptată a dobânzilor de pe piaţa monetară, cât şi prin întărirea leului.
"Este din ce în ce mai probabil că ţinta de inflaţie pentru anul acesta va fi ratată (3% plus/minus un punct procentual), fiind ameninţată şi ţinta pentru 2012 (tot de 3%), iar în acest context probabil că banca centrală va înăspri progresiv condiţiile de lichiditate de pe piaţa monetară", scriu analiştii ING Bank într-un raport dedicat problemei inflaţiei.
Citeşte mai multe despre previziunile analiştilor pe www.zf.ro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO