Analiză: Arabia Saudită, cel mai mare importator de armament. Cine este cel mai mare exportator din lume

Publicat: 30 09. 2019, 16:00
Actualizat: 30 09. 2019, 17:12

Potrivit cercetătorilor, pe primele locuri în rândul exportatorilor au rămas Statele Unite, Rusia, Franţa, Germania, iar Spania a urcat de pe locul nouă, în 2017, pe locul cinci, în 2018.

Pe de altă parte, între 2017 şi 2018, Israelul a căzut de pe locul cinci pe locul nouă în rândul exportatorilor de armament, iar Marea Britanie a ajuns de pe locul şase pe locul opt, relevă analiza SIPRI, o organizaţie care se ocupă cu cercetările privitoare la conflicte, controlul armelor şi dezarmare. O ascensiune semnificativă a fost înregistrată de Coreea de Sud, care de pe locul 11 în 2017 a ajuns pe locul al şaselea în privinţa exporturilor de arme.

China a rămas pe locul al şaptelea în rândul exportatorilor, însă a urcat de pe locul şase în 2017 pe locul trei în 2018 în topul importatorilor de armament.

Australia a devenit al doilea cel mai mare importator de armament din lume, depăşind India, care a coborât de pe locul doi pe locul patru.