ANALIZĂ. Cât va mai dura criza mondială a cipurilor?

Criza de semiconductoare provocată de perturbarea lanţurilor mondiale de aprovizionare în contextul pandemiei şi cererea robustă generată de revenirea economiilor este aşteptată să continue ceva vreme.

Urmărește
2076 afișări
Imaginea articolului ANALIZĂ. Cât va mai dura criza mondială a cipurilor?

ANALIZĂ. Cât va mai dura criza mondială a cipurilor?

Industria mondială a semicon­duc­toa­relor a ajuns să joace un rol cheie în producţia a orice, de la telefoane mobile, la maşini electrice. Sectorul auto este cel mai afectat, constructori importanţi la nivel mondial fiind forţaţi să-şi suspende producţia.

Companii ca Ford, VW şi Daimler se confruntă în continuare cu impactul crizei, executivi ai acestora avertizând că problemele ar putea continua.

CEO-ul VW, Herbert Diess, CEO-ul Daimler, Ola Kallenius, şi preşedintele Ford Europa, Gunnar Herrmann, au declarat pentru CNBC că este dificil de precizat când va fi soluţionată această situaţie complexă. Hermann estimează că criza ar putea dura până în 2024, fiind exacerbată de tranziţia la maşini electrice.

Criza semiconductoarelor ar putea continua în 2022 şi chiar şi 2023, a anticipat la rândul său preşedintele Daimler.

CEO-ul BMW, Oliver Zipse, se aşteaptă ca lanţurile de aprovizio­nare să rămână sub presiune multă vreme anul viitor.

Grupul german Bosch, cel mai mare furnizor de componente auto din lume, consideră că lanţurile de aprovizionare cu semiconductoare din industria auto nu mai sunt adecvate.

CEO-ul IMI, al şaselea mare furnizor de servicii de producţie de electronice pentru industria auto, estimează că penuria de semicon­ductoare va persista cel puţin încă un an, în condiţiile în care cererea venită din partea constructorilor auto şi altor producători rămâne robustă, iar creşterea capacităţii de producţie ia timp, notează Bloomberg.

Potrivit Semiconductor Industry Association din Washington, vânză­rile mondiale de semiconduc­toare s-au situat la peste 44 mld. $ în iunie 2021, în creştere cu aproape 30% faţă de iunie 2020.

Vânzările din T2, 2021 au ajuns la 133 mld $, cu 29% mai mult în termeni anuali, potrivit Yahoo Finance.

Durata crizei va depinde şi de evoluţia pandemiei şi de impunerea de noi restricţii, consideră CEO-ul IMI.

Este cazul Malaeziei, de exemplu. Acolo, firma producătoare de semiconductoare Unisem a decis închiderea unor fabrici timp de şapte zile după ce trei angajaţi au murit de coronavirus, dând o nouă lovitură lanţului de aprovizionare cu semiconductoare, relatează Bloomberg.

Unisem este una dintre mai multe mari companii malaeziene care asamblează şi testează semiconductoare pentru giganţi ca Infineon Technologies şi STMicroelectronics.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici