Analiză. Ce aduce nou consultarea Comitetului de la Basel în domeniul criptoactivelor

Comitetul aşteaptă opiniile părţilor interesate (“stakeholders”) până la data de 10 septembrie a.c. pentru a continua activitatea de reglementare în domeniul respectiv, văzuta ca un proces iterativ datorită evoluţiilor rapide ale acestor active, cu beneficiul adiţional al primirii de feed-back.

Deşi piaţa criptoactivelor este încă mică faţă de mărimea sistemului financiar global, creşterea rapidă a acestor active şi a serviciilor conexe este văzută de Comitet ca având potenţial să genereze îngrijorări privind stabilitatea financiară şi să amplifice riscurile cu care se confruntă băncile. Noua consultare nu vine pe teren gol, ea fiind precedată în martie 2019 de un document ce semnala riscurile asociate deţinerilor de criptoactive şi de un document (“discussion paper”) din luna decembrie a aceluiaşi an, ce trata aspecte legate de stabilirea unui regim prudenţial pentru această clasă de active.

Consultarea, care nu abordează problematica monedelor digitale ale băncilor centrale, are în vedere trei elemente:

cerinţe prudenţiale pentru criptoactive;
cerinţe de supraveghere;
cerinţe de transparenţă financiară (”disclosure”).

De precizat că regimul prudenţial privind criptoactivele ce este dezvoltat de Comitet va reprezenta un standard minim pentru băncile active pe plan internaţional. Prin urmare, ţările sunt libere să aplice cerinţe mai stricte dacă doresc. În acest context, ţările care vor interzice băncilor lor să deţină criptoactive vor fi considerate ca respectând standardul prudenţial global.

Cerinţe prudenţiale pentru expunerile de criptoactive

În vederea aplicării cerinţelor de capital, documentul consultativ împarte criptoactivele în două grupuri mari. Primul grup, ce îndeplineşte anumite criterii de clasificare, se compune din active tradiţionale tokenizate (grupul 1a) şi din stablecoins (grupul 1b). Cel de al doilea grup (grupul 2) include toate celelalte criptoactive care nu îndeplinesc cerinţele de clasificare aplicabile primului grup, cum ar fi bitcoin.

Pentru a intra în Grupul 1, criptoactivele trebuie să fie o reprezentare digitală a unor active tradiţionale (de ex. obligaţiuni), fie să fie stablecoins, care au mecanisme de stabilizare ce minimizează fluctuaţiile în valoarea criptoactivelor. Pentru a respecta criteriul eficacităţii mecanismului de stabilizare, băncile vor trebui să dispună de un cadru de monitorizare prin intermediul căruia vor urmări zilnic diferenţa între valoarea criptoactivului şi valoarea activului/activelor tradiţionale de referinţă. Diferenţa de valoare nu trebuie să depăşească 10 p.b. din valoare activului tradiţional de referinţă de mai mult de trei ori în decursul unui an. Daca se iveşte o astfel de situaţie, mecanismul de stabilizare nu va mai fi socotit eficace. În cazul depăşirii unei limite, criptoactivul va fi considerat ca având un mecanism de stabilizare eficace numai dacă banca va putea demonstra autorităţii de supraveghere că a fost înlăturată cauza depăşirii limitei şi aceasta nu va mai apare.

Alte criterii care trebuie respectate sunt:

existenţa de date suficiente pentru a evalua eficacitatea mecanismului de stabilizare;
verificarea de către bănci a drepturilor de proprietate asupra activelor de referinţă de care depinde valoarea stabilă a criptoactivului, şi, dacă sunt active fizice, a custodiei şi gestiunii lor eficiente;
interzicerea de mecanisme de stabilizare care utilizează ca referinţă alte criptoactive sau care utilizează protocoale pentru a creşte sau descreşte oferta de criptoactive;
deplina transferabilitate şi posibilitatea de răscumpărare în orice moment;
acordurile şi condiţiile privind criptomonedele să fie documentate;
să fie asigurată trasabilitatea tranzacţiilor şi a participanţilor în reţea;
funcţiile criptoactivului (emitere, validare, răscumpărare şi transfer) şi reţeaua în care operează să fie în măsură să reducă şi să gestioneze riscurile de funcţionare;
entităţile care asigură răscumpărări, transferuri şi decontarea finală a criptoactivelor sunt reglementate şi supravegheate.

Pentru criptoactivele încadrate în Grupa 1, Comitetul propune următoarele din punct de vedere al cerinţelor prudenţiale de capital pentru riscul de credit şi cel de piaţă:

activităţile tradiţionale tokenizate vor fi supuse în general aceloraşi reguli pentru a se determina activele ponderate la riscul de credit şi de piaţă ca şi activele tradiţionale corespunzătoare, cu posibilitatea luării în considerare a unor cerinţe suplimentare de capital pentru anumite riscuri specifice pe care activele tokenizate le pot avea faţă de cele tradiţionale;
pentru stablecoins, Comitetul oferă orientări noi privind aplicarea regulilor curente ale Acordului de la Basel privind fondurile proprii pentru a ţine seama de riscurile relaţionate cu mecanismul de stabilizare. Nefiind posibil să reglementeze specific din punct de vedere al cerinţelor de capital toate tipurile de structuri de criptoactive, Comitetul are în vedere două modele : (1) banca deţine în mod direct drepturi de răscumpărare faţă de entitatea care s-a angajat să schimbe criptoactivele într-un activ tradiţional de referinţă sau în numerar egal ca valoare cu activul tradiţional de referinţă. (2) banca nu deţine drepturi de răscumpărare faţă de entitatea mai sus precizată decât indirect prin alţi deţinători de criptoactive sau, deşi le are, ea însăşi are obligaţii faţă de alţi detinători de criptoactive care nu au legaturi directe cu entitatatea care răscumpără criptoactivele. În cazul primului model, activele ponderate în funcţie de risc se vor calcula ca sumă: (1) a activelor ponderate în funcţie de risc aplicabile unei deţineri directe a activului traditional de referinţă (se are în vedere riscul schimbării valorii sau de default al acestui activ) şi (2) a valorii deţinerilor de criptoactive multiplicată cu ponderea de risc aplicabilă unui împrumut negarantat către entitatea ce răscumpară (se are în vedere riscul de default al entităţii răscumpărătoare). În cazul celui de al doilea model, se va ţine cont şi de expunerile pe care banca le poate avea faţă de deţinătorii de active aflaţi înainte sau după ea în lanţul de răscumpărări de criptoactive.

Pentru criptoactivele care fac parte din Grupa 2, Comitetul introduce o abordare prudenţială nouă, cu caracter conservator, ce se bazează pe o pondere de risc de 1250% aplicată valorii absolute cele mai mari a pozitiilor agregate scurte şi lungi la care banca este expusă. Această pondere de risc specifică multiplicată cu cerinţa minimă de capital de 8% duce, în fapt, la obligaţia menţinerii de fonduri proprii egale ca valoare cu expunerea de criptoactive din grupa 2. După cum specifică Comitetul, aplicarea ponderii de risc respective la active este echivalentă cu o deducere a valorii activului din capital. Spre deosebire de o deducere, ponderea de risc poate fi aplicată şi la poziţiile scurte în cazul cărora s-ar putea să nu existe active bilanţiere de dedus. Supraveghetorii pot avea în vedere cerinţe adiţionale de capital (în cadrul Pilonului 1 Basel) în cazul în care băncile au expuneri scurte în criptoactive sau în derivate legate de criptoactive ce ar putea depăşi capitalul cerut de ponderea de risc de 1250%.

În ceea ce priveşte celelalte cerinţe minime prudenţiale (rata de îndatorare, expuneri mari, rate de lichiditate), Comitetul propune aplicarea actualului cadru Basel, cu ghidare adiţională acolo unde este aplicabil.

Cerinţe de supraveghere

Băncile cu deţineri directe sau indirecte de criptoactive vor fi supuse procesului de analiză de supraveghere (Pilon 2) stabilit de cadrul Basel privind adecvarea fondurilor proprii. Documentul consultativ al Comitetului oferă orientări suplimentare ce au ca obiectiv ca riscurile ce nu sunt cuprinse în Pilonul 1 să fie evaluate, gestionate şi reduse în mod adecvat (inclusiv prin cerinţe suplimentare de capital). Băncilor le revine sarcina să adopte proceduri în acest sens în ceea ce priveşte riscurile cibernetice şi operaţionale, riscurile atribuibile tehnologiei folosite[iii] şi riscurile legate de spălarea banilor şi finanţarea terorismului (fără a se limita însă numai la acestea). Autorităţile de supraveghere vor trebui să verifice adecvarea politicilor şi procedurilor băncilor pentru identificarea şi gestionarea riscurilor şi corectitudinea evaluărilor acestora. Supraveghetorii vor avea puteri de a solicita acţiuni corective băncilor, cum ar fi cerinţe adiţionale de capital, constituirea de provizioane pentru criptoactivele care nu au fost corect identificate şi evaluate, impunerea de limite de expunere faţă de criptoactive.

Transparenţa financiară

Potrivit documentului consultativ, pentru deţinerile de criptoactive se vor aplica principiile generale de transparenţă specificate pentru Pilonul 3 al cadrului Basel. Informaţiile comunicate vor trebui să fie cuprinzătoare, inteligibile, consistente în timp, comparabile între bănci. În plus de informaţiile cantitative, băncile vor trebui să ofere şi informaţii calitative care să prezinte activităţile lor cu criptoactive şi principalele riscuri legate de acestea.

În accepţiunea Comitetului, activele tradiţionale tokenizate sunt acele active tradiţionale pentru care se utilizează mecanisme alternative de înregistrare a proprietarului acestora pe bază de criptografie, Distributed Ledger Technology (DLT) sau tehnologii similare şi nu prin înregistrarea proprietarului într-un cont al unui depozitar central de titluri de valoare sau custode. În general, noţiunea de “tokenizare” (de la “token” - jeton) înseamnă reproducerea digitală a unui activ sau a unei valori, care include drepturile şi obligaţiile ataşate acesteia, cât şi tranferabilitatea pe care aceasta o face posibilă.

În cazul în care banca se află în poziţia de a nu putea tranzacţiona direct cu entitatea răscumpărătoare şi entităţi interpuse s-au angajat să cumpere criptoactive în cantităţi nelimitate, banca este expusă doar (1) riscului unei reducerii de valoare sau default-ului asociat activului de referinţă şi (2) riscului de credit asociat entităţilor interpuse (în absenţa acestora, banca va fi în situaţia de a nu putea răscumpăra criptoactivele).

Băncile vor trebui să monitorizeze siguranţa şi schimbările potenţiale ale tehnologiei aplicate, inclusiv stabilitatea tehnologiei DLT sau similare, modalităţile de validare ale DLT, accesibilitatea serviciilor (securitatea cheilor criptografice).