Analiză. De ce se tem statele lumii la nivel global

Partidul comunist chinez cultivă frica de pandemie şi îşi întăreşte autoritatea, strivind revenirea economiei mondiale. Unii spun că pregăteşte invadarea Taiwanului. Crize apar peste tot, iar teama creşte.

Războiul, concurenţa pentru supremaţie economică şi geopolitică, pandemia şi rănile nevindecate produse de criza financiară mondială au creat furtuni economice pe fiecare continent locuit. Dacă aces­tea se unesc, vor crea ma­ma furtunilor. Dar s-ar putea ca marea furtu­nă să nu vină prea curând. Între timp, lumea începe să fie bântuită de frică. Frica şi ura nasc mon­ştri. În primul rând, în SUA, cea mai mare econo­mie din lume, inflaţia este atât de puternică, încât banca centrală americană, cea mai puternică din lume, pare să fie pregătită să sacrifice economia pentru a frâna creşterile de preţuri. Inflaţia este ceva nou acolo. Arma folosită sunt majorările de dobândă, iar ul­tima este considerată ca fiind supradimen­sionată - trei sferturi de punct procentual, enorm pentru o economie de mărimea Americii. Teama cea mare este de recesiune. Gândul liniştitor că Fed va acţiona treptat, în paşi mici, pentru a aduce economia într-o aterizare lină, s-a dovedit o fantezie. Plasele de siguranţă socială sunt subţiri în SUA. Mult mai subţiri decât în Uniunea Europeană. Recesiunea provocată de criza financiară la nivel mondial iz­bucnită din SUA a însemnat locuri de muncă distruse, şomaj, inegalitate şi tur­bulenţe sociale. Gustul amar lăsat de acea criză l-a adus la Casa Albă pe Donald Trump, ad­mirator al preşeditelui rus Vladimir Putin şi perturbator al ordinii mondiale occidentale. Trump i-a îndepărtat pe aliaţii Americii. Ironia face ca lupta hotărâtă a Fed şi a ad­ministraţiei preşedintelui Joe Biden să aducă recesiunea în SUA şi să-l coste pe acesta al doilea mandat. Trump stă la pândă şi încinge spiritele. Nici chiar Fed nu mai asigură că nu vine recesiunea.

În Europa, Banca Centrală Europeană abia acum s-a angajat în lupta cu inflaţia. Această luptă înseamnă renunţarea la un mecanism prin care proteja economiile vulnerabile din zona euro şi ţinea jos costurile de finanţare ale unor state ca Italia, Grecia, Spania şi Potugalia. La primul semnal de război contra inflaţiei, costurile de finanţare ale Italiei au sărit în sus, provocând teama că vine o nouă criză a datoriilor. Când teama a încolţit, BCE a acţionat prompt, anunţând un nou mecanism de protecţie.

Dar până la următoarea criză euro, Europa trece printr-o criză a energiei care se transformă rapid într-o criză a costului vieţii. Totul se scumpeşte în zona euro şi în UE. Pentru naţiuni precum Estonia, acest preţ este acceptabil dacă el înseamnă protecţie faţă de agresiunile Rusiei. Acolo, în Estonia, o ţară cu nici 1,5 milioane de locuitori, teama că ţara va fi călcată de tancurile ruseşti este mult mai mare. Pentru Germania şi Franţa, războiul pornit de Rusia în Ucraina este departe. Fricile din Europa de Est sunt de neînţeles. Berlinul a considerat timp de decenii că Moscova este un partener de în­credere. La fel şi Parisul, care are o imagine mai romantică despre Rusia şi comunism. Războiul a schimbat lucrurile şi pentru cele mai mari puteri economice europene. Totuşi, acolo teama de război este mai slabă decât nostalgia afacerilor cu ruşii pierdute. Spre exemplu, Wintershall, o companie uriaşă de gaze naturale din Germania, subsidiară a gigantului BASF, a transportat de-a lungul şi de-a latul ţării prin conducte gaze naturale ruse de 14 miliarde de euro, potrivit informaţiilor NGO Global Witness, citate de EUobserver. Această afacere – un parteneriat cu Gazprom – i-a adus profituri de 400 de milioane euro, cu toate că businessul german a promis că nu va mai face bani pentru Rusia. Gazprom este in­strumentul prin care Moscova îşi transformă gazele naturale în bani pentru maşinăria de război cu care încearcă să cucerească Ucraina. Zilele trecute, Gazprom a anunţat reducerea exporturilor de gaze către Germania prin gazoductul emblematic (pentru prietenia ruso-germană şi pentru fragmentarea UE) Nord Stream.

În Europa de Est, nimeni nu se mai îndoieşte că guvernul Ungariei acţionează în interesul Rusiei şi al partidului de guvernământ. Şubrezirea UE sau izolarea ţării foloseşte partidului Fidesz pentru a-şi întări controlul în economie şi societate. Afacerile mari, cu statul, sunt servite clienţilor fideli partidului. Gazele şi banii Rusiei fac viaţa mai confortabilă pentru Fidesz. Bulgaria are o atitudine ambivalentă în relaţia cu Rusia. Ce se întâmplă acum pe scena politică explică şi de ce. Noul premier, Kirill Petkov, un politician pro-UE, a adoptat o poziţie dură faţă de Moscova. El şi-a demis ministrul de externe, pe Stefan Ianev, după ce acesta a descris invazia rusă din Ucraina ca fiind „o operaţiune specială“, descrierea folosită de Kremlin. Între timp, coaliţia lui Petkov şi-a pierdut majoritatea în parlament din cauza unei dispute despre extinderea UE, scrie Financial Times. Ianev este pregătit să se întoarcă pe poziţii cu un nou partid, naţionalist şi prorus. Naţionaliştii bulgari nu vor ca Albania şi Macedonia să devină membre ale UE. Criza politică poate împiedica Bulgaria să devină stat membru al zonei euro. În alte părţi ale lumii, o altă teamă, cea că lumea emergentă va fi zguduită de o criză a datoriilor se concretizează. Sri Lanka este în criză. Urmează Laos? Legat de China, principalul concurent la supremaţia Americii în lume, temeri provoacă retragerile de capital din bănci şi ceea ce pare întărirea controlului preşedintelui Xi Jinping. După izbucnirea epidemiei de Covid-19 în China, partidul comunist a dus o politică de Covid 0. Chiar şi când Occidentul a devenit mai relaxat în faţa bolii, autorităţile de la Beijing închid porturi internaţionale şi carantinează oraşe mari cât o ţară şi centre economice, acutizând penuriile globale. Unii analişti cred că Beijingul îşi ridică scuturile şi pregăteşte terenul pentru invadarea Taiwanului. Reţeta rusească pare eficientă: război în timp de criză care agravează criza. Vor accepta europenii şi americanii mai puţini bani, mai puţin consumerism, mai puţină risipă pentru libertatea unor naţiuni care i-au interesat prea puţin până acum? Unii au ales deja, spunând că războiul din Ucraina nu este al lor.