ANALIZĂ: Industria auto europeană este pe cale să renunţe la jumătate de milion de angajaţi, din cauza crizei

Efectele crizei asupra industriei auto din zona euro ar putea cauza pierderea a peste 500.000 de locuri de muncă, producătorii de automobile şi de piese încercând să scadă costurile şi să adapteze capacitatea de producţie la situaţia dificilă din economie pentru a pune capăt pierderilor.

Urmărește
1170 afișări
Imaginea articolului ANALIZĂ: Industria auto europeană este pe cale să renunţe la jumătate de milion de angajaţi, din cauza crizei

ANALIZĂ: Industria auto europeană este pe cale să renunţe la jumătate de milion de angajaţi, din cauza crizei (Imagine: Razvan Chirita/Arhiva Mediafax Foto)

Industria auto din zona euro este pe cale să efectueze un val de disponibilizări, în cel de-al cincilea an consecutiv de contracţie a pieţei, potrivit unei analize Bloomberg.

Angajaţii fără contracte permanente, în număr de 1,5 milioane, sunt cel mai uşor de concediat şi vor avea probabil cel mai mult de suferit, comentează Lars Holmqvist, fostul preşedinte al asociaţiei producătorilor europeni de piese auto, care a precizat că în industrie lucrează în total 7 milioane de persoane.

Industria auto a "tăiat" în ultimii cinci ani aproximativ 800.000 de locuri de muncă. Şomajul din zona euro a ajuns în iunie la 11,2%, un nou record, iar cererea pentru automobile scade odată cu creşterea numărului de persoane fără un loc de muncă. Zona euro are 17,8 milioane de şomeri.

"Devine tot mai clar că producţia şi numărul angajaţilor sunt, la unii producători, cu mult peste capacitatea necesară ţinând cont de scăderea vânzărilor de autovehicule din zona euro. Excesul de capacitate de producţie este principala problemă. Vânzările scăzute omoară aceste companii", spune Ian Fletcher, analist la IHS Automotive, Londra.

Aproape 30% din capacitatea de producţie auto din Europa este neutilizată.

În prim plan sunt PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător auto din Franţa şi al doilea din Europa, şi grupul italian Fiat.

Fiat a anunţat miercuri seara că suspendă investiţiile în Italia, în urma scăderii cererii, şi va efectua concedieri temporare pentru a reduce costurile. Directorul general al companiei, Sergio Marchionne, a declarat recent că urmează să ia o decizie, în acest an,7 privind restructurarea operaţiunilor din Europa, inclusiv închiderea unor fabrici.

Peugeot a anunţat până acum cele mai multe concedieri. Compania renunţă la 14.000 de angajaţi şi va închide o fabrică de lângă Paris, după pierderi de 662 milioane euro la operaţiunile auto în primul semestru al acestui an.

Concedierile efectuate de producătorii auto sunt doar vârful aisbergului: pentru fiecare angajat dat afară de unul dintre constructorii auto, furnizorii renunţă la cinci posturi, potrivit lui Holmqvist.

"În Europa, vom asista la tăieri de aproximativ jumătate de milion de angajaţi la furnizori până la sfârşitul anului viitor", crede analistul.

Concedierile deja au început. Producătorul de autocamioane MAN a trimis acasă 900 de persoane care lucrau cu contracte temporare şi a îngheţat angajările. Peugeot va concedia până la sfârşitul anului 650 de salariaţi de la fabrica din Suchaux, Franţa. PSA are aproximativ 3.800 de angajaţi la cele trei fabrici principale din Franţa.

SKF, unul dintre cei mai mari furnizori de piese, a dat afară de la începutul acestui an "câteva sute de angajaţi" din Europa fără contracte permanente, a declarat recent directorul general al companiei, Tom Johhstone. În plus, compania a redus programul de lucru la mai multe fabrici şi este pregătită să renunţe la şi mai mulţi angajaţi cu contracte temporare.

Autoliv, cel mai mare producător de centuri de siguranţă şi airbaguri, a concediat în trimestrul al doilea 300 de angajaţi, în Franţa, Spania, Germania şi Suedia, şi va continua "tăierile", a afirmat purtătorul de cuvânt al companiei, Mats Odman.

Peugeot, care a obţinut în Europa 75% din veniturile de anul trecut, a deranjat guvernul francez cu planurile de austeritate. Parisul vrea să împiedice compania să închidă vreo fabrică şi să efectueze concedieri masive. Franţa vrea să ajute producătorii auto prin scutirea de la taxe a activităţilor de cercetare, creşterea subvenţiilor pentru cumpărarea de autoturisme electrice şi cu propulsie hibridă şi să ofere furnizorilor de piese finanţare de 450 milioane euro, a declarat săptămâna trecută ministrul relansării economice, Arnaud Montebourg.

Piaţa auto din Uniunea Europeană va scădea în acest an cu 7%, la 12,2 milioane de autoturisme, cu 21% sub volumul din 2007 şi cel mai redus nivel din 1995, potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile.

Criza afectează şi operaţiunile europene ale companiilor străine. Divizia europeană a Ford, proprietarul Automobile Craiova, a înregistrat o pierdere operaţională de 404 milioane de dolari în trimestrul al doilea, faţă de un profit de 176 milioane de dolari în perioada corespunzătoare a anului trecut. Compania anticipează pierderi de peste un miliard de dolari în acest an în Europa.

Ford a renunţat, de anul trecut, la 500 de angajaţi temporari, şi a redus programul de lucru al fabricii din Genk, Belgia, la 4 zile pe săptămână.

"Avem ceva supracapacitate, dar vom ajusta producţia la cerere. Analizăm toate aspectele operaţiunilor noastre", a declarat John Gadriner, purtător de cuvânt al operaţiunilor europene ale Ford.

Opel, parte a grupului american General Motors, a anunţat în iunie că va închide începând din 2016 fabrica de la Bochum, Germania. Operaţiunile europene ale GM au pierdut 16,4 miliarde de dolari din 1999.

Companiile bine poziţionate pe pieţele din afara Europei reuşesc să absoarbă mai bine şocul economic de pe continent. BMW continuă să creeze locuri de muncă, spre exemplu la Leipzig, unde va deschide anul viitor o fabrică cu 800 de angajaţi care va produce autoturismul electric i3. În ultimele 12 luni, grupul german a creat peste 5.000 de locuri de muncă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici