Prima pagină » Economic » Până în toamnă trebuie să explicăm cum vom folosi cele aproape 80 de miliarde de euro de la UE

Până în toamnă trebuie să explicăm cum vom folosi cele aproape 80 de miliarde de euro de la UE

Vorbim în cazul României de aproximativ 80 de miliarde de euro, dintre care 46-46,5 sunt nerambursabile.

CITEŞTE AICI: Cum se împart cele 79.9 miliarde de euro care vor veni de la UE

Ana-Maria Icătoiu, consultant în fonduri UE, spune că României i s-a oferit şansa de a avea parte de o dezvoltare reală şi să ajungă mai aproape de nivelul ţărilor europene cu economii puternice. În plus, ea se aşteaptă ca Parlamentul European să reacţioneze în cazul unei micşorări a sumelor propuse iniţial, din anumite programe.

„Este necesar să existe, bineînţeles, o platformă unică unde orice entitate, firmă privată, instituţie publică, ONG, persoană fizică este interesată de a obţine fonduri nerambursabile să poată avea acces la informaţie”, spune Ana-Maria Icătoiu, consultant în fonduri europene.

„România are şansa cu adevărat să demonstreze că e în stare să treacă peste cele 42 de procente de absorbţie pe actuala perioadă de programare. Suntem depăşiţi inclusiv de către Bulgaria.”

„Mi se pare poate cel mai important în acest moment este ca România să se apuce deja de treabă la modul foarte serios şi foarte profesionist în elaborarea acestui plan de reconstrucţie şi rezilienţă pe care trebuie să îl transmitem Comisiei Europene în această toamnă, plan prin care trebuie să explicăm cum vrem să cheltuim cele 33,5 miliarde de euro disponibile în acest fond pentru relansare economică”, adaugă Ana-Maria Icătoiu.