- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ANALIZĂ REUTERS - Acordul UE pierde din vedere un risc major: creşterea economică redusă
Acordul de integrare fiscală şi coordonare a politicilor economice în zona euro şi la nivelul UE, cu excepţia Marii Britanii, este într-adevăr un pas înainte, însă pieţele se tem că nu abordează una dintre cele mai urgente necesităţi ale Europei, consolidarea creşterii economice.
ANALIZĂ REUTERS - Acordul UE pierde din vedere un risc major: creşterea economică redusă (Imagine: Mediafax Foto)
Inevstitorii cred că avansul de vineri al burselor şi monedei euro nu va fi urmat de alte creşteri în următoarele zile, mai ales dacă agenţiile de rating vor decide să retrogradeze una sau mai multe dintre cele şase state cu rating AAA din zona euro.
"Problema fundamentală în majoritatea ţărilor europene aflate în dificultate este creşterea datoriilor într-un ritm mai accelerat decât creşterea economică. Este o problemă veche, însă singura soluţie aflată pe masă este mai multă disciplină, mai multă austeritate", comentează managerul unui fond american.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Guvern fără USR. Lasconi: Am vrut să fim la guvernare, dar ei nu nu ne vor
-
Predoiu, despre momentul în care vor fi ridicate barierele pentru intrarea în Schengen terestru
-
Expertiza medicală a capacităţii muncii va fi coordonată unitar la nivel naţional
Cele 17 state ale zonei euro, plus alte nouă ţări din afara blocului monetar, au convenit vineri să semneze un nou tratat de guvernanţă fiscală, care va permite Bruxellesului să impună o disciplină bugetară strictă, împiedicând guvernele să iasă din normele UE privind deficitul bugetar şi datoria de stat. Totodată, statele nu vor putea evita aplicarea integrală a programelor de austeritate.
Astfel, investitorii consideră că ţările cu probleme nu vor putea să revină prea curând pe creştere economică solidă, situaţie care va complica şi mai mult situaţia, ridicând probabil gradul de îndatorare.
Guvernul Italiei a prezentat un program de austeritate de 30 miliarde euro, care constă în principal în reduceri de cheltuieli şi creşteri de taxe, deşi se estimează o scădere de 0,5% a economiei în acest an şi stagnare în 2013.
Pieţele vor înceta să împrumute o ţară dacă îşi pierd încrederea în viabilitatea economică a ei, iar dobânzile vor reveni la niveluri nesustenabile, reaprinzând temerile privind falimente de stat în zona euro şi plecarea unor ţări din bloc.
Planul agreat de liderii europeni "nu va învia încrederea în obligaţiunile italiene şi spaniole", comentează un consultant londonez specializat în risc de ţară.
Randamentul obligaţiunilor italiene cu maturitatea la zece ani a crescut vineri la 6,85%, urcând cu 55 puncte de bază (0,55 puncte procentuale) în această săptămână şi revenind în apropierea pragului de 7%, peste care se consideră că datoria ţării devine nesustenabilă pe termen lung.
Analiştii consideră că dobânda titlurilor pe zece ani ale Italiei reprezintă "cel mai bun barometru al nervozităţii de pe pieţele din zona euro", iar creşterea randamentului în pofida acordului de la Bruxelles "este foarte îngrijorătoare".
Mulţi economişti consideră că zona euro este aproape de, sau se află deja în recesiune, iar Banca Centrală Europeană a redus în ultimele zile estimările de creştere economică pentru anul viitor.
"Summit-ul european pare focalizat pe o serie de priorităţi pentru o mai mare împărţire a riscului fiscal şi pentru definirea unor elemente necesare pentru un nou acord fiscal, însă nu pare să aibă ceva de spus despre problemele iminente din Grecia şi Italia şi sistemul bancar european", afirmă analiştii Goldman Sachs.
Pe de altă parte, unii analişti consideră că acordul de vineri a reuşit să calmeze parţial temerile privind o destrămare iminentă a zonei euro, în parte deoarece liderii europeni au convenit să finanţeze Fondul Monetar Internaţional cu 200 miliarde euro, bani care să fie apoi folosiţi pentru a ajuta ţările sau băncile europene cu probleme.
Analistul Citigroup Greg Anderson notează că, datorită structurii acordului, dobânzile pe termen scurt ale obligaţiunilor italiene şi spaniole au scăzut, deşi cele pe termen lung au rămas la niveluri ridicate.
"Nu te inspiră să te aventurezi la titluri pe termen lung, dar dacă aveai o poziţie scurtă prin care pariasei că totul va exploda până la sfârşitul anului, ar trebui să renunţi la ea pentru că nu se va întâmpla", a afirmat el.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate