- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Analiză. Sportul românesc are performanţe mai mari faţă de nivelul economic al României
- România a terminat Olimpiada pe locul 46 în clasamentul medaliilor.
- Cu toate acestea, economia sa se află pe locul 54 în ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor, ceea ce inseamnă că sportul românesc continuă să depăşească economia, deşi nu atât de mult ca înainte, arată o analiză eToro.
Analiză. Sportul românesc are performanţe mai mari faţă de nivelul economic al României
Analiştii eToro, Bogdan Maioreanu şi Pawel Majtkowski au făcut o analiză care priveşte şi compară performanţele din sport şi economie.
Faptul că o naţiune este bogată nu o face însă în mod automat bună la sporturile de competiţie - dintre primele 5 cele mai bogate ţări din lume, doar Qatar a reuşit să câştige medalii (3) la această olimpiadă. Totodată, putem observa că există ţări precum Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Franţa care sunt atât bogate, cât şi de succes în sport, scriu analiştii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
Pe de altă parte, ţări precum China (88 de medalii), Rusia (71), Ucraina (19) sau Kenya (10) reuşesc să producă o mulţime de campioni în ciuda unui PIB mai mic pe cap de locuitor.
„Prin urmare, ne-am propus să evaluăm efectul economic asupra sportului, pentru a vedea pe ce loc s-ar situa ţările dacă toate ar fi la fel de bogate. Am ajustat clasamentul medalilor de la Tokyo împărţind numărul de medalii primite de fiecare ţară la Jocurile Olimpice de la Tokyo (suma tuturor medaliilor, indiferent de culoare) cu raportul dintre PIB-ul pe cap de locuitor şi PIB-ul mediu pe cap de locuitor pentru toate ţările (10.925,7 dolari pentru 2020). Rezultatul este un clasament al "medaliilor economice" - sau al medaliilor olimpice ajustate în funcţie de bogăţie.
România are un PIB pe cap de locuitor de 12.896 dolari şi a obţinut 4 medalii la Tokyo. În timp ce sportivii săi au depăşit clasamentul economic mondial al României la Tokyo, alte ţări l-au depăşit şi mai mult. Astfel, în indicele combinat, România coboară pe locul 59, cu doar 3 medalii "economice" (ajustate la bogăţie).
În cazul SUA, al căror PIB pe cap de locuitor reprezintă 582% din media mondială, numărul de medalii obţinute la Tokyo scade de la 113 la doar 19 “medalii economice”, ceea ce plasează gigantul sportiv nord-american pe locul 15, deşi a ocupat locul 1 la Jocurile Olimpice propriu-zise.
Acelaşi lucru este valabil şi în cazul Marii Britanii, care coboară de pe locul 4 pe locul 16 în clasamentul pe medalii "economice". In schimb, ţări cu un PIB pe cap de locuitor mai mic dar cu un succes sportiv semnificativ urcă pe podium în clasamentul nostru, cu China şi Rusia (sub steagul Comitetului Olimpic Rus) în frunte. Următoarele cele mai bune performanţe vin din partea unor ţări africane, cum ar fi Kenya, Uganda şi Ethiopia, care câştigă mult mai multe medalii comparativ cu locul lor în clasamentul economic. Ucraina (19 medalii efective şi 56 de medalii economice) s-a descurcat şi ea bine, obţinând mai multe medalii decât multe ţări mai bogate.
Clasamentul nostru ajustat al medaliilor oferă o perspectivă uşor diferită asupra succesului sportiv modern. Deşi economia joacă un rol din ce în ce mai important în sport pe măsură ce acesta devine din ce în ce mai profesionist şi mai comercial, poate că banii nu sunt totul, mai ales atunci când vine vorba de sporturi de competiţie. De asemenea, bogăţia cetăţenilor nu se transferă neapărat în mod adecvat, prin intermediul guvernelor, în noi investiţii în infrastructură sportivă sau pentru dezvoltarea sportivilor şi asigurarea unei baze mari de selecţie din care să se aleagă câţiva performeri care pot câştiga medalii.
Excelează astfel ţările mai sărace care sunt capabile să centralizeze resursele şi să le cheltuiască eficient pentru a creşte baza de selecţie şi a dezvolta campioni, aşa cum făcea şi România pe vremuri. Cel mai mare număr de distincţii olimpice la o ediţie de vară a fost atins în 1984, la Los Angeles, când România a obţinut 53 de medalii, clasându-se pe locul al doilea.
În prezent, România este din ce în ce mai puţin capabilă să facă acest lucru cu bugetele sale pentru sport, clasările sale în competiţiile sportive fiind în declin, chiar dacă economia sa se îmbunătăţeşte. La această olimpiadă, România a avut una dintre cele mai slabe performanţe dintre naţiunile est-europene, înregistrând a doua cea mai slabă performanţă din ultimii 69 de ani! La Rio, în 2016, a ocupat locul 47 în clasament (tot cu 4 medalii).
Pe de altă parte, în ciuda scăderii sprijinului la nivel guvernamental, poate că un lucru promiţător pentru viitor este creşterea sportului ca afacere. Deja, cele mai populare sporturi beneficiază de finanţare privată - contractele de sponsorizare aduc acum miliarde de dolari în sport. Sponsorii tind să caute şi să ajute noile talente, companii precum Nike, Puma sau Adidas, care în mod tradiţional se luptau pentru semnătura sportivilor de varf, fiind acum însoţite de alte nume cunoscute, în special din industria tehnologică. În general, sportul a devenit în ultimii ani o industrie gigantică, care transcende graniţele”, încheie studiul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO