Analiză. Traficul aerian a crescut cu 4% în acest an faţă de 2023

  • Traficul aerian a crescut cu 4% în acest an faţă de 2023.
  • Numărul de pasageri ar putea depăşi pentru prima dată 25 milioane de persoane.
  • În primele trei trimestre ale acestui an, numărul pasagerilor a ajuns la aproape 20 milioane înregistraţi pe aeroporturile locale, anunţă Ziarul Financiar.
Urmărește
152 afișări
Imaginea articolului Analiză. Traficul aerian a crescut cu 4% în acest an faţă de 2023

Traficul aerian, adică numărul de zboruri din perioada 1 ianuarie - 1 de­cembrie, a fost cu 4,4% mai mare decât aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Eurocontrol.

În cele 11 luni ale acestui an, au fost înregistrate circa 180.000 de zboruri dinspre şi înspre aeroporturile locale, faţă de 172.500 de zboruri în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Dacă numărul de pasageri va avea o evoluţie similară cu numărul zborurilor, atunci aeroporturile locale vor înregistra un nou record. Astfel, anul 2024 ar putea avea un număr total de 25 milioane de pasageri care au tranzitat aeroporturile locale, potrivit estimărilor ZF făcute pe baza datelor Eurocontrol.

În primele trei trimestre ale aces­tui an, nu­mărul pasagerilor a ajuns la aproape 20 milioane înregistraţi pe aeroporturile lo­cale, potrivit date­lor Asociaţiei Ae­ro­porturilor din România (AAR).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici