Analiză ZF. Războiul apei: fermierii cer avize cât mai rapid pentru puţuri de mare adâncime, însă dincolo de birocraţie Apele Române şi specialiştii spun: Trebuie să fim atenţi la pânza freatică

♦ „Dacă vom exploata apa din subteran o perioadă lungă de timp, vom ajunge ca India, unde oamenii se tem că vor rămâne fără apă de consum şi fără mâncare şi vom putea vedea un exod al populaţiei din acea ţară, adică peste 1 miliard de persoane care o să fugă în locuri în care mai este apă”, spune hidrologul Daniel Diaconu ♦ Pe de altă parte, în Franţa, construirea unor megabazine, adică rezervoare artificiale de apă pentru irigaţii a scos oamenii în stradă, pentru că acestea ar favoriza doar fermele mari. Apa din aceste bazine urma să fie extrasă din subteran sau râuri ♦ În acelaşi timp, fermierii români vor să scoată apă din puţuri pentru irigaţii în zonele în care nu există infrastructura tradiţională ca să aibă culturi mai profitabile, dar obţinerea avizelor durează mai bine de un an ♦ Distribuţia apei în agricultură versus necesarul de consum al populaţiei este o temă aflată pe agenda liderilor de business şi din politică din întreaga lume ♦ Întrebarea este: udăm agricultura sau bem apa? Există suficientă pentru ambele?

Autorităţile au acordat în ultimii trei ani puţin peste 200 de avize pentru puţuri care să alimenteze cu apă a sistemele de irigaţii, arată o analiză a ZF. Sistemele de irigaţii care se bazează pe apa din puţuri este soluţia găsită de fermierii care nu au acces la infrastructura tradiţională de irigaţii. Valoarea unor astfel de puţuri poate ajunge până la 80.000 de euro, iar pentru a iriga 300-400 de hectare este nevoie de nouă sau zece puţuri. Principala provocare pe această linie nu e însă de natură financiară, ci birocratică.

„În momentul în care vrei să faci foraje pentru puţuri, ai nevoie un dosar pe care să îl trimiţi la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (care se află sub auto­ritatea Apelor Române – n. red.) din Bucureşti, aştepţi şase-şapte luni pentru acord, apoi faci un proiect tehnic pentru puţ, pe care îl trimiţi iar la Institut şi mai aştepţi 3-4 luni. În final, ajungi la peste un an pentru obţinerea avizului pentru foraj“, a spus Alexandru Haită, preşedintele Cooperativei Agricole Tinoasa din Teleorman.

În 2020, Administraţia Naţională „Apele Române“ a acordat 60 de avize pentru puţuri, în 2021 au dat 79 de avize şi în 2022 au dat 66 de avize, numărul acestora fiind egal cu numărul solicitărilor, conform infor­maţiilor oferite la solicitarea ZF. Acest fapt arată că se investeşte mai mult în sisteme de irigaţii şi fermierii caută surse alternative de alimentare a acestora cu apă, iar reprezentanţii  recunosc că obţinerea unui aviz durează minimum 60 de zile, adică două luni.

Cătălin Grigoriu, antrepre­norul care deţine împreună cu fraţii Pavăl, fondatorii Dedeman, Moldova Farming, ce cultivă cereale pe o suprafaţă de 7.000 de hectare în judeţele Bacău şi Vracea, unele dintre cele mai afectate judeţe de secetele din 2020 şi 2022, afirma recent că a durat aproape 4 ani să obţină avize şi autorizaţii de construcţii pentru sistemul de irigaţii. Pentru a obţine un aviz de la Apele Române, compania a făcut şi un studiu hidrologic pentru a afla debitele râului din care urma să folosească apă pentru irigaţii, iar apoi a făcut un studiu geotehnic, care a costat 20.000 de lei şi au mai fost necesare ridicări topo­grafice din teren, care au costat 100.000 de lei.

Costul construcţiei unui puţ pentru irigaţii ajunge la 80.000 de euro

În ceea ce priveşte puţurile, ele pot fi de suprafaţă (în pânza freatică - strat ce alimentează cea mai mare parte a fântânilor din ţară) şi au până în 30 de metri, apoi pot fi de adâncime medie (între 30 şi 100 de metri) şi de mare adâncime (aflat la peste 100 de metri), iar costurile acestora depinde de dimensiuni şi oferta executantului. 

„Costurile pentru forajul unui puţ la o adâncime de 90 de metri, cu un debit de 35-40 mc/h, complet echipat, pot să ajungă 80.000 de euro. Pentru a iriga 300-400 de hectare vorbim de nouă sau zece puţuri forate şi asta înseamnă o investiţie foarte mare“, a explicat Alexandru Haită.

El a mai adăugat că este vorba de o investiţie de 6.000-7.000 de euro/hectar, care nu se poate amortiza mai devreme de 10 ani. 

Tendinţa de a investi în irigaţii s-a accentuat odată cu seceta din 2020, când mulţi dintre fermieri au pierdut în totalitate recoltele, iar apa ar fi putut fi salvarea lor. Astfel, au început să scoată din buzunare 3.000-5.000 de euro/hectar pentru a achizi­ţiona sisteme şi echipamente care să le ducă apa de la infrastructura de irigaţii în câmp atunci când porumbul, grâul, rapiţa ori floarea-soarelui au nevoie.

Fermierii care au avut acces la apa de la insfrastructura principală de irigaţii, administrată de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) au irigat în 2022, un alt an secetos, circa 550.000 de hectare, mai puţin de 10% din suprafaţa totală cultivată cu cereale. Pe lângă aceştia, mai sunt şi agricultorii care nu au avut acces la reţeaua naţională şi au făcut sisteme de irigaţii în regie proprie şi au făcut puţuri pentru a le alimenta cu apă.

„Avem 19.500 de hectare la nivel de cooperativă şi în 2022 am reuşit să irigam aproape 1% din suprafaţă. Reprezint o zonă în care infrastructura pentru irigaţii este zero. Analizăm de peste trei ani soluţia unui sistem de irigaţii viabil şi am găsit două variante. Prima variantă, cea macro, presupune luarea în calcul a regularizării de pârâuri şi colectarea de apă, un proiect foarte complex, care nu se poate realiza foarte curând. A doua variantă, cea locală, de foraje pentru puţuri, durează foarte mult şi întâmpinăm probleme“, a afirmat Alexandru Haită.

Hidrologii cer atenţie la acor­darea avizelor pentru construcţia puţurilor folosite de fermieri

Fermierii mai spun că Apele Române nu doar că nu sunt darnice în ceea ce priveşte acordarea de avize, ci par să lupte împotriva lor. Hidrologii susţin că avizele trebuie acordate în urma unor studii amănunţite, pentru că folosirea apei din subteran pentru agricultură ar putea să lase populaţia fără apă de consum şi fără mâncare sau ne-ar putea pune pe masă o mâncare mai proastă, din cauza poluării care a condus la o slabă calitate a apei din sol.

„Modelul din India sau America de irigare a culturilor din subteran, folosind apă din pânza freatică sau din adâncime, nu ştiu dacă este potrivit pentru România. Acum avem probleme cu apa din subteran în anumite zone, pentru că în unele localităţi, cum este Sfântu Gheorghe, se alimentează 100% cu apă din subteran şi vă daţi seama că nu putem uda cartofii, de exemplu, cu apa aceea, pentru că este mai important să ajungă la populaţie. Dacă vom exploata apa din subteran o perioadă lungă de timp, vom ajunge ca India, unde oamenii se tem că vor rămâne fără apă de consum şi fără mâncare şi vom putea vedea un exod al populaţiei din acea ţară, adică peste 1 miliard de persoane care o să fugă în locuri în care mai este apă“, spune Daniel Diaconu, expert hidrolog şi profesor universitar la Universitatea din Bucureşti.

Agricultura convenţională este o sursă majoră de poluare a apei, căci scurgerile de îngrăşă­minte şi pesticide contribuie la poluarea apelor subterane, iar el a completat că dacă nu este gestionată corect poluarea riscăm contaminarea apei.

„Avem o problemă privind calitatea apei din subteran, unde sunt tot felul de reziduuri, care apoi ajung în produsele alimen­tare şi o să avem legume la fel ca cele produse în Turcia, cu azotaţi şi nitraţi. ONG-urile de mediu se împotrivesc folosirii apei din subteran (pomparea intensivă a apelor subterane pentru irigare poate duce la efecte negative de mediu – n. red.) şi după ei am mânca doar greieri, dar, pe de altă parte, au dreptate că nu poţi seca un râu doar ca să produci mai mult grâu sau porumb şi mai ieftin“, a menţionat hidrologul Daniel Diaconu.

Solul este foarte supus fenomenelor de erodare, de chimizare, România ultimilor 50 de ani a însemnat o chimizare excesivă, a afirmat, la rândul său, Ovidiu Ranta, profesor la Universi­tatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca. El crede că nu vom mai putea produce foarte mult pentru că am început să operăm cu resurse epuizabile. 

„Astăzi, România distri­buie substanţe fitosanitare fără să aibă cel mai mic control pe maşinile care fac acest lucru. Sun­tem sin­gura ţară din Europa care nu face inspecţia maşinilor de stropit. În acest context, toată partea de sub­stanţă nemetabo­li­zată ajunge în sol, iar prin eroziune ajunge în apă. Pe acesta ne batem să facem irigaţii, dar ea este deja contaminată“, a spus Ranta.

Hidrologul Daniel Diaconu afirmă că trebuie făcute studii pe bazine hidrografice, pentru a vedea disponibilitatea şi calitatea apei din subteran şi în funcţie de aceste studii să vedem dacă se poate retrage din subteran sau nu, dacă se poate iriga în zona respectivă şi dacă este necesar să irigăm 3-4 luni. „Sunt multe localităţi care folosesc apa pentru populaţie, apoi pentru industrie, iar agricultura este pe al treilea loc în topul priorităţilor.“

Colaborarea cu Apele Române, dificilă pentru unii fermieri

Cosmin Micu, fondatorul companiei Procereal Agrosan, care cultivă 1.500 de hectare cu cereale în vestul României, a afirmat că în cazul său cea mai mare problemă este să colaboreze cu Apele Române, căci „reprezentanţii par să lupte împotriva societăţilor private“. El povestea că în 2022 a dorit un aviz pentru până la trei foraje de puţuri şi să deverseze apa într-un pârâu, însă i s-a spus că folosirea pârâului pentru transportul apei este posibil să o contamineze.

„În cazul meu, satul e aşezat pe două dealuri şi o vale şi toată apa pluvială care vine în urma precipitaţiilor prin şanţurile de scurgere ajunge tot în acel pârău şi asta nu e o problemă. Dar eu, ca fermier, dacă să folosesc pe post de transport acel pârău reprezint o mare problemă“, a subliniat el.

Apa folosită pentru irigaţii reprezintă peste 40% din apa consumată în multe ţări

Apele Române spun că au acordat peste 400 de autorizaţii în 2022 pentru folosirea apei pentru irigaţii din râuri. Mai precis, din 419 solicitări pentru folosirea apei din râuri pentru irigaţii, 413 au primit autorizaţie, conform datelor oferite la solicitarea ZF. Hidrologii menţionează că „autorizaţiile trebuie date cu cap“, căci folosirea apei din râuri, care înregistrează o scădere abruptă a debitelor vara, ar putea duce la secarea lor.

Agricultura irigată este cel mai mare utilizator de apă la nivel global, tendinţă încurajată de faptul că fermierii din majoritatea ţărilor nu plătesc pentru costul total al apei pe care o folosesc. Apa folosită pentru irigaţii reprezintă peste 40% din apa consumată în multe ţări, potrivit unui studiu realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

O treime din apa consumată în România îi revine agriculturii

În 2021, ultimul an pentru care au date Apele Române, dintr-un total de aproape 38,35 miliarde de metri cubi de apă disponibili, au fost extraşi puţin peste de 7,86 miliarde de metri cubi de apă. Din toată această cantitate, pentru alimentarea cu apă a populaţiei s-au folosit 1,27 de miliarde de metri cubi, adică 16,15% din totalul cantităţii extrase, iar pentru agricultura a folosit 2,48 de miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă în procente 31,55%. Practic, agricultura a folosit mai multă apă decât populaţia şi o treime din consumul total. Spre comparaţie, în 2017, agricultura consuma doar 1,5 miliarde de metri cubi şi reprezenta puţin peste 20% din consumul total.

În Franţa, un rezervor artificial a generat proteste

În contextul schimbărilor climatice şi a conştientizării populaţiei că apa este o resursă limitată, oamenii au devenit mai atenţi în ceea ce priveşte utilizarea acesteia. Astfel, în Franţa, construirea unor bazine uriaşe de apă pentru irigaţii a scos oamenii în stradă. Mega-bazinele de apă propuse de fermierii mari Franţa, structuri artificiale construite pentru a stoca apa, urmau să folosească apă din subteran şi din râuri şi să o folosească apoi la irigat. Oponenţii mega-bazinelor spun că este o „acaparare“ a apelor subterane pentru „menţinerea unui model agro-industrial devastator“, conform presei străine. În România, presiunea pentru a iriga este din ce în ce mai mare, dar este apă suficientă?

„Avem nevoie de apă, dar se pune şi problema economisirii apei. Ne batem 20 de milioane de oameni, nu doar noi fermierii, pe această apă. Ar trebui să se pună accent pe sistemele de irigaţii cu valoare adăugată mare. Mă refer la instalaţiile prin picurare unde eficienţa apei este mult mai mare. Noi cei cu părul alb facem agricultură pentru că ne place,  este un business şi trebuie tratat ca atare“, a spus Ioan Chiriac, proprietarul Fermei Chiriac din judeţul Bacău, care lucrează 700 de hectare de teren şi are o fermă zootehnică cu 800 de vaci.

Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) administrează infrastructura principală de irigaţii, care este amenajată pe 3 milioane de hectare, din care 1,35 de milioane de hectare sunt irigabile. Autorităţile îşi propun să investească 1,5 miliarde de euro până în 2027, astfel încât suprafaţa irigabilă să fie de 2,78 de milioane de hectare, însă fermierii şi specialiştii din hidrologie susţin că nu se pot iriga mai mult de 2 milioane de hectare, pentru că nu ajunge apa.

„Posibilităţile de a iriga nu sunt mai mari de 2 milioane de hectare la nivel naţional, asta în condiţiile în care s-ar decolmata foarte multe lacuri de acumulare. În plus, este nevoie şi de alte lacuri de acumulare“, a precizat Chiriac. Hidrologul Daniel Diaconu spune, la rândul său, că nu toate amenajările de irigaţii vor fi exploatate simultan, pentru că vor fi anumite zone sau culturi care nu vor necesita o cantitate mare de apă şi anumite zone sau culturi care vor necesita o cantitate foarte mare de apă.

Dunărea, principala sursă de apă pentru irigaţii

Principala sursă de apă pentru irigaţii acum este fluviul Dunărea, dar ridicarea apei pe mai multe trepte de pompare presupune un cost ridicat cu energia şi pierderi mari de apă pe drum. Mai mult, Dunărea este folosită şi pentru transport. Ca sursa de alimentare, apele de suprafaţă sunt cele mai la îndemană, cu costuri mai mici, dar vara răurile au debite mici, iar starea lor în momentul actual e parţial în folosinţă, conform hidrologilor.

„Cred că statul ar trebui să ia o hotărâre capitală, să investească în construcţia barajelor în zona montană şi de deal. Astfel am putea să rezolvăm şi o parte problema energiei verzi, iar apa pe curbe de nivel, pe conducte de transport, să vină gravitaţional la fiecare fermă. Avem condiţii naturale, dar trebuie să avem şi un pic de minte“, a spus Vasile Lungu, proprietar al Domeniile Lungu.

Fermierul completează că într-un an normal agricol normal poţi obţine o producţie mai mare cu 3 tone/hectar, dacă irigi, iar într-un an extrem de secetos, precum 2007, 2012, 2020 sau 2022, diferenţa este de la zero până la 8-9 tone/hectar în cazul grâu, spre exemplu. „Investiţia merită, chiar dacă acum se ridică la peste 4.000-5.000 de euro la hectar.“

În ceea ce priveşte construcţia barajelor, hidrologul Daniel Diaconu nu crede că este posibil. „Anul trecut, Ministerul Agriculturii vorbea despre barajele care sunt folosite pentru oprirea undelor de viitură rapide, atunci când plouă mult şi credeau că pot prelua barajele de la Apele Române, să le gestioneze şi să acumuleze apă pentru irigaţii. Însă, aceste baraje nu sunt impermeabilizate şi apa nu poate să stea o jumătate de an sau un an, să zicem că acumulăm în anii ploioşi şi păstrăm pentru anii secetoşi. Nu rezistă la volum mare şi la greutate“, a explicat el.

La nivelul ţării sunt peste 2.200 de baraje de retenţie a apei. Din acestea, sunt 182 de baraje de importanţă excepţională şi deosebită (96 ale Hodroelectrica, 85 ale Apele Române şi 1 al unei firme) şi 2.069 de baraje de categorii de importanţă normală şi redusă, care aparţin autorităţilor locale, judeţelor şi 337 Apelor Române. „Se mai pot face şi alte acumulări, respective acumulări laterale, dar cu respectarea prevederilor Directivei Cadru Apă şi cu condiţia menţinerii conectivităţii longitudinale“, au precizat oficialii Apelor Române.