- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Angajaţii români merg mai des la birou, ca măsură de reducere a costurilor de acasă
Angajaţii români, tot mai îngrijoraţi de costurile ridicate, privesc criza energetică drept un test de educaţie financiară. Optimizează bugetul, reduc consumul şi plănuiesc economisiri. Totodată, vin mai des la birou, ca măsură de reducere a costurilor de acasă
Dacă anii anteriori au adus angajaţilor provocări sociale şi sanitare, anul acesta a venit cu încercări financiare care au pus sub lupă capacitatea românilor de a-şi gestiona eficient bugetul.
După creşteri succesive ale inflaţiei şi sub impactul crizei energetice, 80% dintre angajaţii români au început să ia măsuri pentru a-şi proteja bugetul, anticipând costurile din această iarnă.
Astfel, un sfert declară că au început să pună bani deoparte în ultimele luni pentru a face faţă mai uşor cheltuielilor din perioada următoare, 13% spun că apelează la investiţii pentru a-şi diversifica sursele de venit, iar 10% au de gând să îşi ia un job suplimentar, part-time sau pe bază de proiecte, pentru a-şi rotunji veniturile, potrivit celui mai recent sondaj BestJobs.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Răsturnare de situaţie! PSD se retrage din negocierile de coaliţie. Ciolacu: Vom vota un guvern minoritar de dreapta
-
ChatGPT devine accesibil prin telefon şi WhatsApp
-
Wizz Air mută trei curse din Bucureşti pe Aeroportul Băneasa din 2025
În acelaşi timp, aproximativ 35% plănuiesc să eficientizeze cât mai mult posibil consumul de energie în lunile de iarnă, în timp ce doar 20% consideră că nu vor fi afectaţi financiar de creşterea costurilor.
Încă din februarie, rata inflaţiei a continuat să crească, ajungând la 15,3% în august, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
În acest context, cei mai mulţi dintre angajaţi au recurs la diverse soluţii, dar doar 3% au spus că se vor baza pe măririle salariale oferite de angajator, pe care le-au negociat astfel încât să acopere nivelul inflaţiei. Ceilalţi iau în calcul optimizarea cheltuielilor astfel încât să le elimine pe cele inutile (37%), amânarea vacanţelor pentru perioade mai stabile (20%), reducerea ieşirilor în oraş (40%) şi reducerea cumpărăturilor de haine (40%).
57% dintre angajaţii care lucrează remote vor merge mai des la birou pentru a reduce cheltuielile cu utilităţile
Contextul economic dificil îi forţează pe angajaţii obişnuiţi cu munca remote să reevalueze mersul la birou. Pe lângă beneficiul de a lucra alături de colegi şi de a participa fizic la întâlniri, mersul la birou are de acum şi un avantaj privind reducerea facturilor lunare. Deşi apar costurile de transport, mai mult de jumătate dintre angajaţii care lucrează în acest moment remote au spus că iau în calcul să lucreze mai des la sediul companiei, cu scopul de a reduce consumul utilităţilor în propria locuinţă, în timp ce 33% plănuiesc să îi ceară angajatorului buget pentru compensarea facturilor, iar 20% vor lua nicio măsură în acest sens.
„Criza energetică anunţată ne pune în faţa unei noi provocări, inclusiv în dinamica de pe piaţa muncii. Presiunea pe care angajaţii o resimt asupra bugetelor îi fac să ia în calcul noi soluţii. Din fericire, cei mai mulţi dintre angajaţii care îşi desfăşoară munca remote au la dispoziţie posibilitatea de a merge la birou şi de a reduce astfel consumul utilităţilor acasă, mai ales în lunile de iarnă, când vor veni şi facturile la încălzire. Aşadar, vedem o creştere a muncii în format hibrid, dar preponderent de la birou, ceea ce nu poate decât să îi bucure pe angajatori”, spune Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.
Deşi oferta de joburi remote s-a menţinut de la începutul anului în jurul valorii de 12% din total, joburile hibrid au crescut tot mai mult, ajungând în august la aproape 20%.
Pentru a face faţă facturilor crescute la utilităţi, angajaţii români au în plan să reducă, în primul rând, cumpărăturile de gadget-uri, electronice şi electrocasnice de mari dimensiuni sau produse neesenţiale (33%). Ulterior, vor tăia de pe listă costurile cu îmbrăcămintea şi încălţămintea (23%), dar şi pe cele alocate ieşirilor în oraş (10%) şi comenzilor de mâncare (10%).
Cu toate acestea, obiceiurile care aduc cel mai mult confort şi îmbunătăţesc starea de spirit rămân ultimele pe lista tăierilor: serviciile de streaming filme şi muzică (3%), abonamentul la sală sau bazin de înot (3%), dar şi bugetul de cheltuieli pentru sărbătorile de iarnă (3%).
Sondajul a fost efectuat în perioada 27 august - 11 septembrie pe un eşantion de 1.272 utilizatori de internet din România.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO