Prima pagină » Economic » Angela Merkel: Germania nu are forţa pentru ample programe de relansare economică

Angela Merkel: Germania nu are forţa pentru ample programe de relansare economică

Germania "nu are forţa" de a elabora noi măsuri de relansare economică "fără a risca să îşi piardă credibilitatea" de care se bucură pe plan internaţional, avertizează cancelarul Angela Merkel.
Angela Merkel: Germania nu are forţa pentru ample programe de relansare economică
Mihai Draghici
15 apr. 2013, 22:01, Economic

„Nu avem forţa de a aplica pentru a doua oară programe de relansare fără a pierde credibilitatea internaţională”, a declarat Merkel cu ocazia unei recepţii a federaţiei băncilor, potrivit unei ştiri. În 2009, Berlinul a susţinut economia aflată în criză subvenţionând masiv şomajul parţial.

Adresându-se statelor care solicită susţinerea activă a creşterii economice, Merkel a reamintit necesitatea de a se reforma şi de a consolida finanţele bugetare.

În sudul Europei, dar şi în Franţa, există din ce în ce mai multe critici faţă de austeritatea bugetară impusă de Germania, care ar afecta creşterea economică.