Angela Merkel promite Iordaniei un ajutor de 100 de milioane de dolari

Publicat: 21 06. 2018, 15:34
Actualizat: 24 10. 2021, 01:33

Angela Merkel a efectuat o vizită în Iordania în contextul în care la Berlin s-au intensificat disensiunile din cauza imigraţiei.

În cursul întrevederii pe care a avut-o cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, Angela Merkel a anunţat un împrumut de 100 de milioane de dolari, în plus faţă de ajutorul acordat de Germania, de 384 de milioane de euro (442 de milioane de dolari).

Angela Merkel a exprimat speranţa că împrumutul suplimentar va ajuta Guvernul de la Amman să implementeze reformele solicitate de Fondul Monetar Internaţional (FMI).