ANPC, despre intenţia BNR: Arată că deranjăm anumite interese
„Nu mi se pare justificată (intenţia BNR de preluarea atribuţiilor ANPC privind protecţia consumatorilor de produse şi servicii bancare- n.r.). Nu este din păcate singura instituţie sau singura entitate care îşi doreşte în ultima perioadă să ne ia din atribuţii. Arată, în opinia noastră, că ne facem treaba bine şi că deranjăm probabil anumite interese. Mă gândeam că poate se aşează umăr lângă umăr cei care doresc să ia din atribuţii, împreună cu cei de la Sanitar-Veterinar, cu cei de al Banca Naţională şi împreună iniţiază un act normativ de desfiinţare a ANPC şi atunci se simplifică toate aceste situaţii”, spune Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, prezent la Guvern.
El afirmă că instituţia pe care o reprezintă a avut „o sumă destul de importantă de acţiuni de control demarate, marea majoritate câştigate în instanţă”.
„Nu trebuie să uităm că Autoritatea noastră, în raport cu instituţiile bancare, a avut o sumă destul de importantă de acţiuni de control demarate, marea majoritate câştigate în instanţă, cea mai recentă şi mai răsunătoare, raportată la una dintre băncile celebre din România, a reuşit să aducă înapoi unui număr de peste 9.000 de consumatori”, încheie Constantinescu.
Banca Naţională a României (BNR) afirmă, într-o notă trimisă Parlamentului, că doreşte preluarea atribuţiilor ANPC privind protecţia consumatorilor de produse şi servicii bancare.