ANSPDCP se opune verificării autententicii documentelor de identitate de către bănci la Poliţie

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) se opune interogării bazei de date a Poliţiei privind evidenţa populaţiei de către băncile care vor să verifice autenticitatea documentelor de identitate prezentate de potenţiali clienţi.

Urmărește
13 afișări

"Un proiect care se referă la consultarea de către bănci a bazei de date a Poliţiei pentru a identifica acele cărţi de identitate false este blocat. Avem surprinderea că un asemenea proiect este pur şi simplu refuzat de Autoritatea Naţională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pe motiv că dacă vine o persoană la ghişeu cu buletin fals şi nu este clientul nostru nu am avea dreptul să facem acest lucru. Noi vom continua să solicităm", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea.

El a precizat că ARB negociase deja cu furnizorul soluţiei informatice şi ajunsese la o soluţie cu Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru consultarea bazei de date.

Gheţea a precizat că soluţia informatică ar fi permis darea unui răspuns doar de tipul "este autentic" sau "este fals".

Un alt proiect la care ANSPDCP s-a opus se referă la transmiterea de scrisori către contribuabilii deţinători de card pentru a-i informa cu privire la posibilitatea plăţii taxelor şi impozitelor prin acest mijloc de plată.

Autorităţile au cerut băncilor CNP-urile persoanelor care au carduri bancare active pentru a limita nivelul cheltuielilor strict la informarea acestora.

"Din păcate din nou avem un răspuns negativ din partea ANSPDCP, o să solicităm o discuţie la nivel de conducere cu această instituţie, ca să vedem care este posibilitatea să ieşim din aceste blocaje. Le spun aşa, pentru că are fi păcat să se facă cheltuieli enorme pentru emiterea acestor credenţiale şi pentru cei care nu au card s-ar tăia păduri. Este nevoie de doar de transmiterea CNP-ului persoanelor care au carduri. Mi se pare că nu este o problemă să faci astfel de prelucrare de date cu caracter personal", a explicat şeful ARB.

Gheţea a arătat că alte proiecte de interes pentru ARB reprezintă, printre altele, impozitarea suplimentară a băncilor, desfiinţarea profesiei de executor bancar şi discuţii cu Ministerul Educaţiei privind predarea cunoştinţelor financiar-bancare de bază în sistemul de învăţământ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici