Marcel Ciolacu şi-a asumat răpunderea în Parlament pe proiectul privind noile măsuri fiscal-bugetare, un proiectintens criticat de mediul de afaceri. Aşadar, avem impozit pecifra de afaceri, impozit suplimentar de 2% pentru instituţiile decredit, plus eliminarea unor facilităţi pentru angajaţii din IT şi construcţii
Cum va duce mediul privat aceste măsuri fiscale, îţi spune Marius Luican, antreprenor, care ne dă ca exemplu efectele recesiunii din 2008 şi ale măsurilor de austeritate luate din 2010 până în 2011.
,,,Şi atunci s-a întâmplat sectorial, şi acum lucrurile se petrec sectorial. Marii cheltuitori de bugete pe zona asta de marketing stă în general în companiile mari, în companiile multinaţionale.
În momentul ăsta, reculul economic va veni de jos în sus. Adică vorbim de microîntreprinderi, de o oarecare reducere a consumului, dar dacă se va întâmpla, va dura puţin, pentru că banii adevăraţi din România, pe zona asta de marketing şi de comunicare, sunt totuşi în companiile multinaţionale”.
Ultima redută, cea mai dură din perspectivă economică care ne condamnă pe toţi, este creşterea TVA-ului. Din fericire nu s-a ajuns la aşa ceva.
MIRON MIRABELA, Antreprenor din Iaşi, ne spune părerea sa despre decizia guvernului Ciolacu şi efectele sale.
,,Măsurile luate peste noapte prezintă lipsa de predictibilitate cu care ne-am obişnuit de ani. Deja, guvernul României nu arată a parteneriat, nu prea îl vedem partener.
Întâmplarea face că sunt şi preşedinta Organizaţiei Femeilor Antreprenori din România şi aş putea vorbi şi din această poziţie. Toate aceste modificări care limitează cumva, şi impozitează agresiv IMM-urile, vor avea mari repercursiuni asupra celor mici„.