- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Anul 2022 a fost marcat de o inflaţie record care şi-a pus amprenta asupra consumului
În 2022 coşurile de cumpărături au devenit mai mici sau au început să cuprindă produse mai ieftine ori la promoţie.
Inflaţie record
Cele mai multe produse şi servicii s-au scumpit rapid în 2022, alimentele de bază şi, în general, bunurile de larg consum având astfel preţuri cu până la 30-50% mai mari decât în urmă cu un an. Inflaţia record, care s-a apropiat de 17% pe final de 2022, nu pare că este încă gata să îşi încetinească acest galop. Jucătorii din comerţul alimentar, la fel şi furnizorii lor, spun că în continuare primesc anunţuri de scumpiri. Aceste majorări de preţuri nu au fost încă transferate 100% către preţul final, cel plătit de consumator, aşa că ar putea să mai urmeze schimbări.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Trăiești în Democrație, ai putere absolută. Se numește VOT!
-
Gruparea Houthi anunţă că va continua să atace Israelul în ciuda loviturilor asupra Yemenului
-
Vrancea: Bărbatul ucis din greşeală în timpul unei partide de vănătoare aduna lemne uscate
-
Crin Antonescu, despre faptul că nu există pe reţelele de socializare: Este foarte adevărat
Un consumator mai prudent
Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cel mai important indicator pentru consumul privat, a crescut cu 4,5% în primele zece luni din acest an (cele mai recente date), ritmul fiind de peste două ori mai lent decât în 2021. Datele Institutului Naţional de Statistică sunt deflatate, astfel că fac referire la vânzările în volum, nu la cele în valoare. Cifrele sunt cu atât mai relevante pentru a arăta apetitul de consum. Jucătorii din comerţul modern – atât retailerii cât şi furnizorii lor – spun că scumpirile pe bandă rulantă îşi pun amprenta asupra comportamentului de consum, oamenii fiind mai chibzuiţi în achiziţii. Astfel, ei caută produse mai ieftine, în gramaje mai mici sau la ofertă dat fiind că salariile nu au reuşit să ţină pasul cu inflaţia.
Expansiunea continuă
Universul de comerţ modern din România a depăşit în 2022 pragul de 4.000 de magazine, fie ele hipermarketuri, supermarketuri, unităţi de discount, proximitate modernă sau cash&carry. Reţelele au continuat să deschidă unităţi noi, acesta fiind modelul practicat şi anterior, indiferent de contextul economic, politic sau sanitar. Atât în criza financiară din 2009-2010, cât şi în pandemie, în anii de boom şi în 2022-ul marcat de inflaţie, lanţurile internaţionale au scos din buzunare bani pentru dezvoltare. Unele reţele au accelerat expansiunea sau au menţinut ritmul, e cazul Auchan, Penny, Carrefour sau Kaufland, în timp ce altele au apăsat frâna. E cazul Profi, care a mizat mai degrabă pe remodelări.
Doi noi manageri de top
Două dintre cele zece reţele de comerţ modern din România şi-au schimbat CEO-ul în ultimul an. Cora a adus la conducere primul executiv român, pe când Profi a înlocuit un expat cu altul. Lanţul de peste 1.500 de magazine Profi l-a promovat în acest an pe Gaetan Pacton în poziţia de CEO, el înlocuindu-l pe polonezul Pawel Musial.
Executivul francez a preluat noua funcţie la 1 octombrie 2022, după ce anterior fusese vice-preşedinte şi chief operating officer.
Lanţul de magazine Cora a numit-o în 2022 pe Aura Rădulescu în poziţia de CEO al companiei, ea fiind anterior directorul operaţional al reţelei.
Mărcile private, pe val
Mărcile private dezvoltate de către retaileri şi tot mai prezente la raft în ultimii ani ar putea „fura” doar în 2022 vânzări de 1-2 mld. euro de la marile branduri dat fiind că românii devin tot mai atenţi la buget, arată o estimare a ZF pe baza datelor din piaţă.
Un avantaj al acestor produse ce poartă nume precum Pilos, K-Classic, Tex sau Gusturi Româneşti îl constituie preţul cu până la 30% mai mic decât al marilor branduri.
Anual, românii cheltuie 5,5-6,5 mld. euro pe produse ce poartă una dintre mărcile proprii ale retailerilor, însă loc de creştere mai există, şi mult.
În medie, cota de piaţă în valoare a acestor produse este undeva la 25% din vânzările de bunuri de larg consum (FMCG, excluzând categoria de fresh), conform datelor de la jumătatea lui 2022 primite de la compania de cercetare de piaţă GfK. Aproape toate familiile din România au cumpărat cel puţin o dată un produs marcă privată în primele şase luni din 2022.
Online-ul şi-a încetinit avântul
În anii de pandemie, segmentul online a fost de departe cel care a avut cea mai bună evoluţie. Retailerii tradiţionali, cei omnichannel, au pariat tot mai mult pe acest canal şi l-au dezvoltat cât de mult au putut, dat fiind că oameni au stat în case şi au preferat să comande din confortul propriei locuinţe. În unele cazuri vânzările s-au mai mult decât dublat. Într-adevăr, au pornit şi de la o bază mică înainte de criza sanitară. În paralel, în piaţă au intrat multe nume noi pur online, mizând pe această efervescenţă. În 2022 însă, odată cu ridicarea restricţiilor, oamenii au revenit în magazinele fizice şi online-ul a postat creşteri mai „pământene”. Unii jucători chiar au trecut pe minus.
Marile reţele, în vizorul ANPC
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a efectuat în 2022 controale în toate marile reţele de magazine din România şi a dispus închiderea unora dintre unităţi. În paralel, au fost aplicate şi o serie de amenzi sau avertismente şi s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme ori oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor.
Parteneriatele cu benzinările se dezvoltă
„Campionul” expansiunii în primele zece luni din 2022 (cele mai recente date) este Auchan, retailer care e responsabil pentru jumătate din noile magazine moderne din acest an. În intervalul ianuarie – octombrie 2022 compania deschis în total 125 de unităţi, respectiv un supermarket de mari dimensiuni, în Iaşi, şi 124 de magazine MyAuchan în staţiile Petrom din numeroase localităţi din ţară. Comparativ, între ianuarie şi octombrie 2021, au fost deschise 75 de unităţi MyAuchan în staţiile Petrom. Compania a mizat puternic în ultimii ani pe a acoperi toate cele 400 de benzinării Petrom din ţară.
În paralel, în 2022, grupul francez Carrefour a deschis o serie de magazine „test” în cadrul benzinăriilor Rompetrol, al doilea cel mai important jucător din retailul de carburanţi.
Hipermarketurile îşi schimbă înfăţişarea
Hipermarketul în forma lui actuală, ca un magazin de până la 14.000-15.000 mp, cu 50.000-60.000 de articole la raft, nu mai este un magazin viabil. Comportamentul de consum s-a schimbat şi odată cu acest lucru aceste magazine mari şi-au pierdut din atracţie, fapt ce invariabil s-a văzut şi în vânzările lor, care au scăzut în unele cazuri cu 30-50% faţă de maximele atinse acum 5-7 sau chiar zece ani. În acest context, retailerii se grăbesc să găsească soluţii pentru această piaţă de circa 30 mld. lei anual şi 240 de magazine.
Pentru a îmbunătăţi eficienţa acestor unităţi, pentru a creşte vânzarea per metru pătrat, pentru a găsi un model de business viabil pe segmentul hipermarketurilor, retailerii încearcă varii soluţii. Spre exemplu, Cora reduce suprafaţa unora dintre hipermarketuri şi umple spaţiul rămas liber cu alte branduri. Auchan vorbeşte despre transformarea unei anumite suprafeţe în spaţiu logistic pentru livrări.
Comerţul tradiţional încotro?
Trei din patru chioşcuri din comerţul tradiţional deschise în anii ’90 nu mai sunt astăzi în piaţă. În continuare se închid câteva mii pe an. Întrebarea e însă, până când?
Astăzi mai există în România doar circa 40.000 de magazine ce activează în comerţul tradiţional. Spre comparaţie, în anii ’90, înainte de dezvoltarea comerţului modern, erau 150.000-160.000 de unităţi.
Principalul motiv pentru care s-au închis cele mai multe astfel de magazine îl reprezintă expansiunea reţelelor internaţionale de supermarketuri şi hipermarketuri care au venit cu politici mai bune de preţ şi cu portofolii mai largi, în perpetuă adaptare. Crizele economice şi schimbarea comportamentului consumatorilor au jucat şi ele un rol.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:47
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Ucraina ar putea fi nevoită să se retragă din regiunea Kursk până în primăvară, avertizează oficialii americani / Rusia creşte producţia de drone Shahed la fabrica din Tatarstan / ISW: Putin respinge planul de pace elaborat de echipa lui Trump / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale
-
astăzi, 22:26
Vrancea: Bărbatul ucis din greşeală în timpul unei partide de vănătoare aduna lemne uscate