Prima pagină » Economic » Lucrările de extindere a Palatului Victoria vor fi proiectate de arhitecţi olandezi

Lucrările de extindere a Palatului Victoria vor fi proiectate de arhitecţi olandezi

Lucrările de extindere a Palatului Victoria vor fi proiectate de arhitecţii olandezi Branimir Medic şi Pero Puljiz, al căror plan arhitectural a fost selectat, duminică, de o comisie formată din nouă experţi, dintre care cinci străini, în urma unui concurs internaţional de proiecte.
Lucrările de extindere a Palatului Victoria vor fi proiectate de arhitecţi olandezi
15 iul. 2007, 12:58, Economic

Câştigătorii concursului vor avea calitatea de proiectant general şi vor întocmi studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi de execuţie. De asemenea, vor avea obligaţia de a asigura asistenţa tehnică pe tot parcursul realizării lucrărilor şi pe perioada garanţiei de bună execuţie.

Lucrările sunt programate să înceapă în semestrul II al anului viitor, urmând să fie finalizate până în 2009-2010.

Surse oficiale au declarat recent pentru MEDIAFAX că sumele totale necesare pentru consolidarea şi modernizarea Palatului Victoria au fost evaluate la 32,1 milioane euro.