Apariţia unei crize a gazelor la iarnă este improbabilă
Ministrul Economiei din Austria, Reinhold Mitterlehner, consideră că sunt puţine şanse ca Europa să se confrunte cu o nouă criză a gazelor naturale în această iarnă şi apreciază că diversificarea furnizorilor de energie ar trebui să rămână principala prioritate a Uniunii Europene, transmite Reuters.

Apariţia unei crize a gazelor la iarnă este improbabilă (Imagine: Mediafax Foto)
Tranzitul de gaze naturale dinspre Rusia spre Uniunea Europeană a fost afectat în ianuarie din cauza unor dispute legate de preţ dintre autorităţile de la Moscova şi cele din Ucraina.
"Este improbabil ca o criză a gazelor naturale precum cea din iarna trecută să se producă din nou, dar dacă totuşi apare suntem mult mai bine pregătiţi", a declarat Mitterlehner.
Criza nu poate fi exclusă, însă, complet din cauza situaţiei politice din Ucraina, a precizat el. Oficialul consideră, totodată, că Uniunea Europeană ar trebui să insiste în dezvoltarea proiectului de gaze naturale Nabucco, la care grupul austriac OMV este acţionar.
"Nabucco face ca Europa să fie mai puţin dependentă de Rusia şi Ucraina, nu doar din punct de vedere al transportului de gaze, ci şi al furnizorilor", a explicat Mitterlehner.
Ministrul austriac a avertizat, totodată, că dezvoltarea proiectului european poate fi afectată de instabilitatea din regiunile care vor furniza gazele naturale. El consideră Nabucco singura alternativă a Uniunii pentru diversificarea surselor de energie.
Partenerii proiectului au anunţat săptămâna trecută că au iniţiat discuţii detaliate cu mai mulţi investitori şi că vor avea până anul viitor un plan pentru finanţarea gazoductului, evaluat la aproape opt miliarde de euro.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei