Apariţia unei crize a gazelor la iarnă este improbabilă
Tranzitul de gaze naturale dinspre Rusia spre Uniunea Europeană a fost afectat în ianuarie din cauza unor dispute legate de preţ dintre autorităţile de la Moscova şi cele din Ucraina.
„Este improbabil ca o criză a gazelor naturale precum cea din iarna trecută să se producă din nou, dar dacă totuşi apare suntem mult mai bine pregătiţi”, a declarat Mitterlehner.
Criza nu poate fi exclusă, însă, complet din cauza situaţiei politice din Ucraina, a precizat el. Oficialul consideră, totodată, că Uniunea Europeană ar trebui să insiste în dezvoltarea proiectului de gaze naturale Nabucco, la care grupul austriac OMV este acţionar.
„Nabucco face ca Europa să fie mai puţin dependentă de Rusia şi Ucraina, nu doar din punct de vedere al transportului de gaze, ci şi al furnizorilor”, a explicat Mitterlehner.
Ministrul austriac a avertizat, totodată, că dezvoltarea proiectului european poate fi afectată de instabilitatea din regiunile care vor furniza gazele naturale. El consideră Nabucco singura alternativă a Uniunii pentru diversificarea surselor de energie.
Partenerii proiectului au anunţat săptămâna trecută că au iniţiat discuţii detaliate cu mai mulţi investitori şi că vor avea până anul viitor un plan pentru finanţarea gazoductului, evaluat la aproape opt miliarde de euro.