APEL CĂTRE FERMIERI: „În Ardeal, încă se munceşte!”, consideră Mihaela Neagu, acţionarul fabricilor de zahăr Bod şi Luduş
Mihaela Neagu, acţionarul fabricilor de zahăr Bod şi Luduş, transmite fermierilor din cele şase judeţe din vecinătate, dar nu numai, să se adreseze reprezentanţiilor unităţilor de producţie pentru a încheia contractele pentru cantităţile ce vor fi cumpărate în acest an.
„În calitate de acţionar al fabricilor de zahăr Bod şi Luduş, fac un apel către toţi fermierii din Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Mureş, Cluj şi nu numai, să ne contacteze şi să vină să semneze contractele pentru sfeclă de zahăr, deoarece, încă din luna decembrie, noi suntem în plină perioadă de contractare pentru cantităţile pe care le vom achiziţiona în acest an de la ei! Până acum, de la fermierii din aceste judeţe am reuşit deja să contractăm peste 5000 ha de sfeclă de zahăr, semn că în Ardeal oamenii încă muncesc, înţeleg importanţa muncii lor şi se dedică misiunii pe care o au în faţa consumatorilor de produse româneşti”, a transmis Mihaela Neagu.
Acţionarul fabricilor de zahăr Bod şi Luduş a făcut referire şi la acţiunea de protest din Capitală.
„Înţeleg demersul fermierilor la nivel naţional, însă economia trebuie să-şi urmeze cursul, iar implicarea fiecăruia dintre noi este în acest moment esenţială pentru tot ce se va întâmpla cu agricultura României în 2024. Faptul că anul trecut, fermierii, care ne-au fost parteneri, au reuşit să obţină un profit de peste 10.000 lei/ha de sfeclă de zahăr cultivată, este un semn că putem şi în România să producem, ca să nu mai fim nevoiţi să importăm materie primă pentru a susţine consumul autohton. Dacă încetează importul de produse agricole din Ucraina, iar statul ar fi mai vigilent la punctele de frontieră, multe dintre probleme s-ar rezolva. Mai mult, AFIR oferă fonduri pentru culturi, ceea ce iarăşi este un semn că se poate face agricultură la standarde, cu mobilizare şi implicare”, este mesajul Mihaelei Neagu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
„Le mulţumesc pe această cale tuturor fermierilor care s-au mobilizat până acum şi care nu au timp de grevă, tocmai pentru că înţeleg importanţa muncii lor”, a conchis acţionarul fabricilor de zahăr Bod şi Luduş.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump