APMR: Exporturile româneşti de mobilă au atins maximul istoric în 2010, totalizând 1,2 mld.euro

Exporturile de mobilă din România au atins anul trecut maximul istoric, de aproximativ 1,2 miliarde euro, şi ar putea creşte cu 10% în acest an, susţinute de comenzile mai mari şi extinderea capacităţilor de producţie, conform datelor Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR).

Urmărește
2 afișări

"În primele 11 luni din 2010, exporturile au avut o valoare de 1,08 miliarde euro, iar dacă în luna decembrie au fost de 100 de milioane de euro, şi sigur s-a întâmplat aşa, atunci a fost depăşit punctul maxim înregistrat în 2007, când vânzările externe au totalizat 1,13 miliarde de euro", a declarat după o conferinţă de presă preşedintele APMR, Aurica Sereny.

Comparativ, în 1989 exporturile se ridicau la 600 milioane dolari, conform sursei citate.

În acest an, Sereny prognozează că exporturile de mobilă ar putea înregistra un avans de 10%.

"Prognoza se bazează pe nivelul comenzilor şi pe investiţiile nou create. Există un număr mare de fabrici care au investiţii în curs, în ciuda crizei", a spus ea.

Piaţa internă (producţie locală şi importuri, minus exporturi) s-a ridicat în intervalul ianuarie-noiembrie 2010 la 860,8 milioane euro, iar la nivelul întregului an au atins aproximativ 920 milioane euro, estimează Sereny. Ea a adăugat că în acest an piaţa ar putea atinge o valoare de circa un miliard de euro.

Reprezentantul APMR a afirmat că firmele româneşti au devenit din ce în ce mai competitive, iar unul dintre avantajele pe care le au faţă de alte state UE este accesul la forţă de muncă ieftină.

"La exporturi nu suntem competitivi cu produse ieftine, ci pe segmentul de mobilier prelucrat, din lemn masiv", a precizat Sereny.

Printre problemele cu care se confruntă jucătorii din România se numără scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, dar şi cele legate de încasări.

APMR numără aproximativ 450 de membri din industria mobilei şi segmente conexe. Membrii asociaţiei generează peste 60% din producţie şi 70% din exporturile de mobilă din România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici