Apple a fost amendată în Italia pentru că nu a garantat asistenţă gratuită la produsele sale
Compania Apple a fost amendată cu 900.000 de euro de către autorităţile antitrust din Italia pentru că nu a garantat servicii gratuite de asistenţă tehnică, pe termen de doi ani, pentru produsele companiei.
Apple a fost amendată în Italia pentru că nu a garantat asistenţă gratuită la produsele sale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Centrele de vânzare şi site-urile Apple nu au informat corect cumpărătorii în privinţa dreptului la asistenţă gratuită timp de doi ani, prevăzut în codul consumatorului, potrivit unui comunicat al Autorităţii pentru respectarea concurenţei (AGCM)
Informaţiile puse la dispoziţie de Apple incitau clienţii să încheie contra cost un contract suplimentar care acoperea parţial servicii care ar fi trebuit să fie gratuite, a precizat instituţia, care a cerut companiei americane să publice decizia pe site-ul său de Internet.
"Apple trebuie să pună capăt acestor practici incorecte în detrimentul clienţilor şi să comunice AGCM măsurile luate pentru a respecta decizia autorităţii", se arată în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Măsurile cerute de AGCP trebuie adoptate de Apple în termen de 90 de zile.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO