Apple a oprit vânzarea unui pachet extins de garanţie în magazinele din Italia

Publicat: 14 11. 2012, 13:07
Actualizat: 01 04. 2020, 21:04

AppleCare Protection Plan este, însă, în continuare disponibil prin intermediul site-ului companiei, unde este descris ca un produs cu avantaje suplimentare faţă de garanţia de doi ani asigurată conform legii protecţiei consumatorilor din Italia, potrivit Wall Street Journal.

Autoritatea antitrust din Italia a ameninţat producătorul iPhone şi iPad cu oprirea teemporară a operaţiunilor din Italia în cazul în care compania nu informează clar clienţii în privinţa drepturilor.

Apple a primit anterior o amendă de 900.000 de euro de la autorităţile antitrust italiene (AGCM) pentru că nu a oferit garanţia gratuită. AGCM a acuzat Apple că nu a furnizat suficiente informaţii privind garanţia timp de doi ani. Apple a respins acuzaţia la momentul respectiv.

Potrivit Reuters, un reprezentant al AGCM a declarat că se discută încă cu Apple, iar o decizie va fi luată la sfârşitul lunii noiembrie.