Margrethe Vestager, şefa autorităţii de concurenţă a blocului comunitar, a declarat că, timp de un deceniu, gigantul tehnologic a încălcat normele antitrust ale UE „împiedicând dezvoltatorii să informeze consumatorii cu privire la serviciile muzicale alternative, mai ieftine, disponibile în afara ecosistemului Apple”.
Vestager a adăugat că acest lucru a reprezentat un abuz de poziţie dominantă a grupului în ceea ce priveşte streamingul de muzică în App Store, potrivit Financial Times.
Sancţiunea de 1,8 miliarde de euro este a treia cea mai mare amendă antitrust aplicată de Comisia Europeană.
Apple a declarat că va face apel, anunţând ani de lupte juridice în instanţele UE.
Apple a declarat că decizia Comisiei a fost luată în ciuda faptului că nu a reuşit „să descopere nicio dovadă credibilă a prejudiciului adus consumatorilor”, adăugând că raţionamentul Bruxellesului „ignoră realităţile unei pieţe care este înfloritoare, competitivă şi în creştere rapidă”.
Comisia şi-a început investigaţia în 2019, după ce aplicaţia de streaming Spotify a lansat o plângere în care acuza Apple de comportament anticoncurenţial.