- Home
- Economic
- NEW YORK, (25.02.2015, 16:35)
- Anca Dumitrescu
Apple, obligată să plătească 533 milioane dolari pentru încălcarea unor brevete
Un tribunal din Texas a impus Apple plata unor despăgubiri de 532,9 milioane de dolari, după ce a constatat că softul ITunes încalcă trei brevete deţinute de compania privată Smartflash.
Urmărește
99 afișări
Apple, obligată să plătească 533 milioane dolari pentru încălcarea unor brevete (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Reprezentanţii celor două companii nu au fost disponibili pentru a comenta informaţia, relatează MarketWatch.
Smartflash deţine trei brevete în domeniul stocării datelor şi managementului de plăţi. Compania, cu sediul în Tyler, Texas, a acuzat că, în anul 2000, co-inventatorul aplicaţiilor, Patrick Racz, a discutat despre acestea cu Augustin Farrugia, pe atunci angajat la compania de tehnologie Gemplus International. În prezent, Farrugia este director în cadrul Apple.
Smartflash, care nu fabrică produse proprii, a susţinut că Apple i-a încălcat brevetele, utilizând tehnologia în managementul aplicaţiilor comercializate prin intermediul magazinului iTunes, precum "Coin Dozer Pro", dezvoltată de Game Circus, şi "Grub Guardian" şi "WizardBlox", dezvoltate de Kingsisle Entertainment.
Game Circus şi Kingsisle Entertainment au fost inculpate la rândul lor în acest dosar, dar ulterior au fost excluse din proces.
Smartflash solicitase despăgubiri de 852 de milioane de dolari.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe