„The One” nu este chiar pentru oricine. Este socotit un produs premium, destinat companiilor cu bani mulţi şi cu angajaţi pretenţioşi.
Deja, 35 de firme şi-au mutat sediul în „The One”, locaţie aflată pe Calea Floreasca, închiriind spaţii pe o durată de la două luni şi mergând până la 3 ani.
Cel mai scump birou poate fi închiriat cu 5.000 de euro pe lună, având vedere la Lacul Herăstrău. În total, turnul conţine 350 de birouri, iar 95% din suprafaţă a fost deja închiriată.
Există câteva spaţii de destindere. Unul conţine un simulator de golf, sportul bogaţilor. Aparatura a fost instalată la etajul 17 (penultimul), iar între sistemul a costat circa 65.000 de euro.
În incintă se poţi ţine şi conferinţe. Preţul de închiriere pentru o jumătate de zi porneşte de la 500 de euro pentru o sală.
Locaţia deţine business lounge, sky bar cu privelişte panoramică asupra zonei Floreasca, iar acţionari sunt Ionuţ Dumitrescu şi alţi 3 oameni de afaceri din zona real estate.